Materiale de proasta calitate, aduse din strainatate pentru ca sunt mai ieftine, retete nerespectate atunci cand se toarna beton si otel gata ruginit in structurile de rezistenta. Cam asa se construieste in Romania.

O demonstreaza testele de laborator, care arata cat de grav e sa montezi armaturi distruse in stalpi si grinzi si cat de sfaramicios poate fi un perete, daca nu se respecta proiectul. Specialistii ridica si problema santierelor inchise de criza: structurile parasite sunt afectate serios de viscol si ploi.

Defecte din plin: segregari, beton neomogenizat, armatura ruginita, otel neacoperit, grinzi si stalpi cu gauri. Nu sunt exceptii, ci regula pe santierele de la noi. Pe langa executia proasta si nerespectarea proiectelor, expertii recunosc ca in Romania domneste ignoranta fata de calitatea materialelor de constructii. Inginerii specializati in testarea otelului spun ca pe multe santiere armatura e corodata inca dinainte de a fi pusa in cladire.

Criza imobiliara a dus la abandonarea multor santiere din tara. Va veni insa o zi cand lucrarile vor fi reluate. Doar ca pana atunci, lasata neprotejata, la voia intemperiilor si a fluctuatiilor mari de temperatura, armatura din structurile abandonate isi va fi pierdut calitatile.

Mai precis, barele corodate vor ceda la trepidatii. Conform normelor, este interzis sa construiesti cu armatura ruginita. Daca o folosesc incalcand legea, constructorii ar trebui depistati la controlul pe etape al fiecarui imobil. Doar ca, inspectorii in constructii se fac ca nu vad, iar firmele de constructii s-au obisnuit deja sa li se permita orice. Campania "Exista viata dupa cutremur" a demonstrat in reportajele anterioare ca in actele semnate dupa controale nu sunt semnalate niciodata abateri si nu sunt constatate defecte.

Expertii in studiul materialelor vorbesc insa si de o alta problema: in Romania au intrat de cativa ani diferite tipuri de armaturi, care respecta normele europene, dar vin din tari fara activitate seismica. Au fost agrementate cu usurinta la noi, desi se comporta diferit fata de cele romanesti, la care se impune un stas mai exigent. In laborator se compara o bara romaneasca, cu denumirea PC52, si una straina, cu denumirea BST500, importata din Turcia, Grecia, Bulgaria si Spania, dar facuta dupa reteta germana, tara neseismica.

In cazul unei structuri, elasticitatea este asigurata mai bine de PC52 decat BST. Demonstratia de laborator arata ca otelul romanesc e mai elastic. Bara romaneasca se lungeste cu 28% inainte sa se rupa. Otelul de import este mai casant, contine mai mult carbon. A cedat dupa ce s-a alungit doar cu 16%.

Expertii sustin ca pentru cladirile de la noi trebuie sa existe un echilibru intre elasticitate si rezistenta. Degeaba e tare otelul armaturii, daca nu rezista la balansul constructiei. Pana si striatiile de pe bare conteaza. Expertii spun ca in lipsa de spatiu, furnizorii transporta si depoziteaza necorespunzator armatura, cu efecte periculoase pentru blocurile in care va fi introdusa.

Mai rau este ca poti folosi toate materialele necorespunzatoare, daca in Romania verificarea e "de ochii lumii". Legislatia care prevede obligativitatea controlului calitatii materialelor are lacune de care constructorii profita fara sa le pese de consecinte.

Desi fiecare santier trebuie sa aiba un contract cu un laborator specializat, legea spune in mod ciudat ca mostrele pot fi duse la analiza inclusiv de un reprezentant al constructorului, nu neaparat de un specialist.

Exista probleme si la beton. Ca lucrarea sa fie mai ieftina si stiind ca sunt controlati de forma, unii investitori ignora calitatea. In proiect e una si in cladire e alta. Testul de laborator arata diferenta intre un beton slab si unul bun, insesizabila insa la un imobil deja ridicat.

Supus acelorasi forte, cubul de beton neomogenizat, de clasa mica, se sfarama usor. Cel din beton tare, are doar cateva fisuri. In mod normal, daca s-ar face testele impuse pe fazele lucrarii, acestea ar arata problemele materialelor, iar zonele construite cu defecte, remediate. Doar ca aici intervine alta portita legislativa.

Adica legea e ambigua si, deci, intepretabila: daca nu s-au facut analizele inainte de receptia lucrarii, dezvoltatorul poate demonstra calitatea prin niste verificari ulterioare, cu probe prelevate din zone in care el stie ca nu sunt probleme. In baza acestor analize care nu reflecta realitatea, poate vinde o cladire subreda, ca fiind absolut in regula. Aberant, si periculos. De neintalnit in Chile, tara in care calitatea materialelor e prioritara.

Autoritatile chiliene au inteles ca nu poti avea cladiri care sa reziste la seism daca nu detii controlul absolut asupra materialelor. Un exemplu de seriozitate il dau si unii dezvoltatori europeni care construiesc la noi. Pe bulevardul Magheru, o companie austriaca va reconstrui din temelii un bloc vechi, cu bulina, cumparat de curand de la un proprietar care l-a revendicat. Inginerul de santier spune ca sefii sai impun o regula stricta pentru noua structura.

In perioada comunista, mai ales dupa cumtremurul din 1977, statul, care facea si proiectarea si constructia blocurilor, asigura si verificarea riguroasa a materialelor. Inspectorii specializati carea intrau pe santier pentru controlul tehnic al calitatii, trezeau fiori.

In acest moment, in Romania, constiinta seismica si grija pentru viata oamenilor sunt doar niste vorbe goale. Controlul pe santiere se face de mantuiala, legislatia lasa loc abuzurilor, autoritatilor nu le pasa, statul se face ca nu vede si fiecare construieste cum il taie capul. O regula care functioneza cu succes de multi ani, dar care poate provoca un dezastru la primul cutremur mare.