Cele mai oportune domenii pentru investitii in 2012
Cel mai bun domeniu pentru investitii este, in opinia lui, agricultura, iar activitatile grupului de firme pe care le are sunt o dovada clara, acoperind, intre altele, zootehnia, cultivarea terenurilor, productia de furaje. Inversarea balantei, dinspre importuri catre consumul din productia interna, este insa conditionata de mentinerea ajutorului acordat in prezent, asa-numitul "ajutor de bunastare", scrie revista Business Magazin, in ultimul sau numar.
Potrivit publicatiei citate, desi nu sunt implicati in domeniu, si alti manageri sau oameni de afaceri plaseaza agricultura pe una dintre primele pozitii cu potential maxim pentru investitii. "Importam foarte multa carne, deci o afacere in acest domeniu ar putea avea sanse de reusita", declara George Mucibabici, presedintele Deloitte Romania. In plus, resursele de care dispune tara noastra, alaturi de sprijinul oferit de Uniunea Europeana (UE), reprezinta o garantie a succesului proiectelor bine gandite si implementate, completeaza Mucibabici.
Pe langa agricultura, Adrian Olteanu, CEO al Flanco, mai indica un domeniu, despre care crede ca nu poate evolua decat pozitiv in 2012 pentru investitori, respectiv IT&C.