Ministrul Economiei: 7.500 de solicitări au fost depuse în programul de microgranturi, în primele ore de la lansare. Câți bani sunt disponibili
Credit, euro, afaceri
Un număr de 7.500 de cereri au fost depuse în primele două ore de la debutul programului de microgranturi, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
"Au fost înregistrate 4.400 de conexiuni simultane, serverele au mers fără probleme. La ora 11:30 erau 6.500 de cereri în aplicaţie, iar acum, la ultima raportare, erau 7.500 de cereri de microgranturi. În ritmul acesta e posibil ca, până vineri, să epuizăm cele 50.000 de locuri, companii care se pot înscrie. Totalul bugetului alocat este de 100 de milioane de euro. Dacă sunt 2.000 de euro pentru fiecare companie, înseamnă că maxim 50.000 de companii pot beneficia. Cele mai multe s-au înscris din Bucureşti - peste 1.400, apoi Cluj, Iaşi, Prahova, Timiş. În urban, la ora 11:30, aveam 4.900 de cereri, iar în rural 1.600", a spus Popescu, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Acesta a menţionat că, la momentul actual, trebuie rezolvate o serie de probleme privind PFA-urile şi ONG-urile referitoare la neconcordanţa unor date existente la ANAF.
"Mai sunt nici mici probleme referitoare la PFA-uri şi la ONG-uri, probleme care reies din faptul că în baza de date a ANAF pe care noi o interogăm apar nişte date cu zero cifră de afaceri sau zero salariaţi. Ceea ce trebuie să ştie deţinătorii de PFA-uri sau de ONG-uri este să meargă cu aplicaţia până la capăt, pentru că vom face o verificare în back office şi nu vom lăsa lucrurile aşa, dacă dânşii ştiu că au altă cifră de afaceri", a subliniat ministrul de resort.
Formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile a devenit activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00.
Documentul de aplicare va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, la ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.
Cum pot fi accesați banii
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat luni, 12 octombrie, la ora 10.00, înscrierile pentru microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile din cadrul schemei de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii va fi activ pe link-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.
Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.
De asemenea, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a publicat şi procedura de lucru privind introducerea solicitării pentru Schema 1, la link-ul http://www.economie.gov.ro/procedura-de-lucru-privind-introducerea-solicitarii-pentru-schema-1.
Ce prevede OUG cu privire la microgranturile din fonduri externe nerambursabile:
OUG 130/2020 reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuţi de actul normativ a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de ordonanţa de urgenţă se referă la:
a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
b) granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară şi în procent din cifra de afaceri;
c) granturi pentru investiţii productive acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiţii depus.
Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile:
- Microgranturile au valoarea de 2.000 euro şi se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară,
.-Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 şi 15.000.000 euro din cofinanţarea de la bugetul de stat.Articolul
Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
a) întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019;
b) PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 a OUG
c) PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020.
Dovada implicării în activităţile legate de COVID-19, dar şi pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanţare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcţia de sănătate publică judeţeană, după caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului.(2)
Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eşantion, de către MEEMA/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanţare şi încheierea contractelor de finanţare, cu condiţia recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia PFA şi CMI.
Microgranturile prevăzute se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:a) au desfăşurat activitate curentă/operaţională pe perioada a cel puţin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia PFA/CMI pentru care începerea activităţii poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;b) au obţinut o cifră de afaceri în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare de cel puţin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuţi la art. 5 lit. b) şi c);c) îşi menţin activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
(1) Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările din fonduri externe nerambursabile pentru susţinerea unor cheltuieli de tipul:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari;
b) datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi potrivit contractelor încheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
d) cheltuieli privind achiziţia de servicii şi reparaţii necesare activităţii curente de bază, cu excepţia serviciilor de consultanţă, studii şi alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
e) cheltuieli privind echipamentele de protecţie medicală, inclusiv materiale de dezinfecţie pentru protecţia împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;
f) cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activităţii curente;
g) cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activităţii;
h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eşantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Beneficiarii de microgranturi vor depune o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de OUG atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.
Pe acelasi subiect: