Piata de celule stem insumeaza 15 milioane de euro. 6% dintre familii apeleaza la acest serviciu
Celule stem. Sursa foto: Mediafax
Ponderea familiilor din Romania care apeleaza la recoltarea de celule stem la nastere a urcat anul trecut la 6%, de la 5% in 2012. Valoarea acestei piete este estimata la 15 milioane euro, potrivit Asociatiei Romane a Bancilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).
"Desi rata natalitatii in Romania se afla pe o panta descendenta, in 2013 inregistrandu-se mai putine nasteri decat in 2012, numarul familiilor care au decis sa apeleze la serviciile bancilor membre ARBACS a crescut cu aproximativ un punct procentual, de la 5% in 2012 la 6% in 2013. Numeroasele campanii de informare desfasurate de membrii ARBACS, care au avut ca scop cresterea informarii si accesibilitatii familiilor din Romania la acest serviciu medical, au facut ca recoltarea de celule stem la nastere sa devina un procedeu cunoscut si corect evaluat de catre parinti", a declarat presedintele asociatiei, Bogdan Ivanescu, potrivit Mediafax.
Anul trecut, numarul de nasteri la nivel national a inregistrat o usoara scadere. Astfel, in perioada ianuarie-septembrie a anului trecut in Romania s-au nascut aproximativ 145.000 copii, cu 4% mai putini decat in aceeasi perioada a anului 2012.
Una dintre principalele dificultati cu care s-au confruntat companiile care activeaza pe piata de celule stem din Romania a constituit-o, pana acum doi ani, lipsa unei dovezi palpabile a utilitatii celulelor stem.
"Unii parinti obisnuiau sa isi manifeste scepticismul fata de acest serviciu medical. Cu toate acestea, transplanturile cu celule stem recoltate la nastere, realizate pe parcursul anului 2013, cu probe eliberate de catre bancile membre ARBACS, au adus incredere si in randul parintilor romani cu privire la importanta acestei proceduri medicale complexe si au stabilizat intreaga piata din Romania. O alta provocare cu care ne-am intalnit in activitatea noastra a reprezentat-o concurenta neloiala din partea multor jucatori, care tind sa informeze eronat femeile insarcinate si/sau personalul medical", a aratat presedintele ARBACS.
ARBACS este o asociatie infiintata in anul 2012 de trei companii de profil: Biogenis, Cord Blood Center Medical si Stem SURE, care detin cumulat circa 70% din piata de celule stem din Romania, aceasta cota fiind estimata sa creasca la 75% in acest an.
Sangele cordonului ombilical contine celule stem unice, care pot fi recoltate imediat dupa nastere. In ultimii 25 de ani, acest tip de celule a fost folosit in peste 30.000 de transplaturi in intreaga lume, contribuind la tratarea a aproximativ 80 de boli, intalnite atat in cazul adultilor, cat si in cel al copiilor, potrivit ARBACS.
Mai multe despre:
#celule stem
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS