Încă o zi neagră pentru leu. Euro sparge și pragul de 4,81 lei și marchează cea mai mare valoare din istorie în raport cu moneda națională
Leul este într-o depreciere continuă de câteva zile şi bate record după record în raport cu euro. Vineri, de exemplu, cotaţia oficială a ajuns la peste 4,81 de lei. Efectele unui euro mai scump se văd deja în preţurile importurilor. Bursa de la Bucureşti a scăzut şi ea pentru a treia zi la rând.
Moneda noastră se simte cu atât mai rău, cu cât este nehotărâre și incertitudine la nivel național, iar situația din prezent se poate defini așa.
Plus că noi avem problemele noastre cu deficitele și instabilitatea politică, probleme care fac moneda națională chiar neinteresantă în ochii investitorilor. Euro a ajuns vineri la peste 4,81 de lei.
Acesta este cel mai ridicat nivel anunţat vreodată de BNR. Recordul anterior, de 4,8079 lei/euro, a fost consemnat pe 25 februarie. La casele de schimb ale băncilor, un euro se vindea cu 4,95 de lei.
Potrivit analistilor CFA România, cursul de schimb EUR/RON va continua să crească în următoarele 12 luni.Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8345, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8931.
Chiriile, ratele în valută, abonamentele la telefon și chiar prețurile unor produse de import au început să crească ușor după aceste recorduri bătute de curs în ultima săptămână.
Analiștii spun că ar trebui să ne obișnuim cu acest euro scump, pentru că cel mai probabil nu ne vom întoarce. Euro se scumpește și în Ungaria și în Polonia. Francul elvețian în schimb, fiind moneda de refugiu, se întărește.
Pe cât e de contagios coronavirusul, pe atât e de contagioasă și incertitudinea pe burse. Scăderi ample la Londra, la New York bursa a deschis în scădere, iar la Tokio a închis deja, tot în scădere. Pierderile de valoare sunt estimate la miliarde de dolari. Și la noi pe bursă scăderile au fost de peste 3% pentru a treia zi la rând. Iată ce spune un specialist despre asta:
Horia Gustă, director Certinvest: „Acest virus a creat panică și emoție în rândul investitorilor, aceștia dorind să iasă de pe acțiuni. Deci nu a mai contat că anumite companii sunt într-un domeniu care nu e impactat de efectele coronavirus. Prețurile sunt în scădere, pentru că ei previzionează deja că vor exista scăderi de venituri și prin urmare și scăderi de profituri.”
Mai multe despre:
#curs valutar
Pe acelasi subiect: