De ce se depreciază leul. Analistii estimează că euro va continua să crească până la finalul anului
Euro a trecut vineri de 4,8 lei, un prag psihologic record, iar analiștii spun că de vină ar fi situația externă, dar și dezechilibrele din Romania, combinate cu o perioadă de instabilitate politică.
Dacă deteriorarea leului se va menține, așa cum spun profesioniștii din domeniu, atunci am putea avea scumpiri, la produsele importate, la chirii și chiar rate mai mari.
Pentru prima data in istorie, moneda euro a fost cotata in Romania la peste 4,8 lei de catre Banca Nationala.
Dupa o usoara scadere a presiunii pe leu, la inceputul lunii, a doua parte din februarie a adus o depreciere mai abrupta. Motivele sunt atât interne cât mai ales internationale.
"După cum vedem pe bugetul european avem niste neînțelegeri și până când acestea se vor rezolva, euro este sub presiune. Avem problemele cu economia Chinei, care este afectată de coronavirus. Leul nostru este și mai tare sub presiune pentru că avem dezechilibre macroeconomice interne", explică Dragoș Cabat, analist CFA România.
Adica importam mult mai mult decat exportam - consumam mai mult decat reusim sa investim in dezvoltare, iar bugetul de stat are cheltuieli mai mari decat incaseaza. Toate acestea inseamna vulnerabilitate decontata prin inflatie si, mai nou, prin cursul de schimb. Luptele politice amplifica si ele tensiunea, pentru ca tin Banca Nationala in sah.
"Banca Națională nu poate nici ea să intervină pentru că Banca Națională de obicei se poziționează echidistant si daca ar interveni ar fi acuzata ca este partinitoare. Leul s-ar putea duce undeva către 4,85 chiar", mai spune Dragoș Cabat, analist CFA România.
Ciprian Dascălu, economist şef la Banca Comercială Română, susține, de asemenea, că deficitele gemene şi evenimentele politice au stârnit probabil îngrijorări în rândul investitorilor, ceea ce a dus la deprecierea leului.
"Deficitele gemene şi evenimentele politice au stârnit probabil îngrijorări în rândul investitorilor. Monedele regionale au o uşoară tendinţă de depreciere. Deprecierea leului este în linie cu prognozele noastre şi cu aşteptările pieţei. Pentru finalul primului trimestru, ne aşteptăm la un curs EUR/RON de 4,79 faţă de 4,81 mediana din sondajul Bloomberg. Pentru finalul anului vedem un curs EUR/RON de 4,87 faţă de mediana Bloomberg de 4,88", a declarat Ciprian Dascălu, potrivit Agerpres.
Alte surse din piață spun că e puțin probabil ca BNR să nu controleze de fapt și această depreciere. Chiar guvernatorul Mugur Isarescu spunea saptamana trecuta ca din 2016 deprecierea leului a fost una controlata.
“Noi am avut prudența necesară, noi la Banca Națională, ca din 2016 când am văzut că s-a intrat pe aceastî tendință, să declarăm deschis, nu prea face un guvernator acest lucru, dar am făcut-o, că nu e loc de aprecierea cursului. Și vedeți cursul a fluctuat, dar tendința fost de depreciere controlată într-adevăr, a fost un fel de ancoră, ne-a ajutat să nu scăpăm inflația de sub control”, a explicat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR.
Casele de schimb valutar vindeau euro cu 4,81 de lei la amiaza, dar cele ale bancilor ajungeau chiar la 4,92 de lei. Curs folosit si la operatiunile interbancare.
Fata de inceputul anului, deprecierea cursului inseamna pierderea a 2,7 lei pentru fiecare 100 de euro. Chiriile, ratele la imprumuturi in valuta si preturile caselor sau ale masinilor sunt cele in care se transfera imediat acest risc valutar. O continuare a cotatiilor ridicate ar putea provoca scumpiri la produsele importate, mai spun economistii, in timp ce ii va ajuta pe exportatori sa isi vanda produsele la preturi mai bune.
Mai multe despre:
#curs valutar#depreciere leu
Pe acelasi subiect: