Euro mai doboară un record pe piața din România și depășește pentru prima dată 4,85 lei. Suciu, BNR: ”Leul se aşază într-o zonă de echilibru în noul context”
Euro, curs valutar, banca, ghiseu
Leul a continuat să se deprecieze, luni, moneda europeană atingând un nou maxim istoric pe piața din România. Cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%). Anteriorul maxim istoric înregistrat de euro în raport cu leul a fost anunțat vineri, când un euro a fost cotat la de 4,8492 lei.
Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8507 şi 4,8582 de lei pentru un euro.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1033 lei, în urcare cu 1,18 de bani (0,29%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,0915 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat faţă de francul elveţian, cu 0,41 bani (-0,09%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,4899 lei, comparativ cu 4,4940 de lei/franc vineri.
Aurul s-a ieftinit cu 79,8 de bani (-0,31%), până la 254,3871 de lei, de la 255,1851 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a explicat faptul că leul se aşază într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari.
El este de părere că, dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid.
"Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari. Astăzi am avut o depreciere de 0,1%, iar de la începutul anului undeva spre 1,6%, ceea ce, chiar dacă pare contraintuitiv de vreme ce consemnăm un maxim istoric, arată o evoluţie relativ stabilă, mai ales în situaţia complicată din punct de vedere economic, în care forintul s-a depreciat cu 8,8%, iar zlotul polonez cu 4,5% pentru a înţelege ce s-a întâmplat în regiune. Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid. Dacă aceste presiuni legate de cheltuieli continuă, riscul creşte odată cu ele", a explicat Suciu, potrivit Agerpres.
Analiștii estimează un curs de 4,9 lei/euro sau chiar peste 5, în lunile următoare
Tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă a leului are, din păcate, şanse de continuare, a declarat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România, menţionând că lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 lei pentru un euro.
"EUR/RON revine în atenţia pieţelor după o 'letargie' prelungită de vară, într-o mişcare cu caracter regional. Fluctuaţii nefavorabile au înregistrat cumulat în debutul lunii şi zlotul polonez sau forintul şi chiar şi coroana cehă, aflată în alte ocazii în poziţie relativ mai bună. Pentru leu, tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă are, din păcate, şanse de continuare. Presiunea vine atât din factori macro de scară globală sau europeană, incluzând efectul economic al pandemiei, cât şi din poziţia fiscal-bugetară sensibilă a României. Apropierea alegerilor poate juca şi ea un rol, deşi, deocamdată, acesta nu pare a fi factorul principal. Tensiunile merg spre o ajustare prin curs, câtă vreme dobânzile sunt la niveluri coborâte, şi lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 (lei - n. r.) pentru un euro. Suntem în proces de analiză a desfăşurărilor recente, însă, pentru moment, estimarea de 4,96 (lei - n. r.) pentru finele anului rămâne în picioare. Reţinem însă că nivelul de nesiguranţă e înalt şi foarte multe depind de rezolvarea mai rapidă sau mai lentă a pandemiei", a declarat Claudiu Cazacu, citat de Agerpres.
Potrivit sondajului lunar realizat de CFA România în iulie 2020, analiştii financiari anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul II al anului 2021. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 95% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9022, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9582 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500).
Mai multe despre:
#curs valutar
Pe acelasi subiect: