Dolarul a atins un nou record: 4,2107 lei. Euro a scazut la 4,4370 lei
Cursul euro anuntat de BNR a scazut luni cu 1,02 bani, la 4,4370 lei, in contextul unei evolutii linistite in piata interbancara locala, in timp ce dolarul a crescut cu 0,95 bani, la 4,2107 lei, un nou record dupa cel inregistrat miercuri.
Vineri, BNR a anuntat un curs pentru euro de 4,4472 lei, iar pentru dolar de 4,2012 lei. Dolarul a atins miercuri un nou nivel record, de 4,2059 lei, inregistrand al saselea maxim consecutiv, in contextul intaririi monedei americane pe pietele externe.
Referinta francului elvetian a urcat luni cu 2,12 bani, de la 4,1728 lei la 4,1940 lei.
Aproape de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era tranzactionat in piata interbancara locala la 4,4373 lei, fata de 4,4460 lei pe finalul sedintei de vineri.
"Credem ca perioada linistita ar trebui sa continue si astazi, avand in vedere ca piata asteapta acum ziua de miercuri pentru a vedea care sunt perspectivele de politica monetara ale Rezervei Federale a SUA (ING se asteapta in continuare la cresterea dobanzii cheie in iunie). De asemenea, astazi se vor publica datele pentru productia industriala a SUA, dar cum asteptarile ING sunt apropiate de cele ale pietei, nu vedem vreo directie pentru leu din aceasta perspectiva", se arata intr-o nota pentru investitori si analisti a economistilor ING Bank Romania.
Schimburile au fost operate in prima parte a zilei intre un nivel maxim de 4,4420 lei/euro, inregistrat in prima ora de operatiuni, si un minim de 4,4370 lei/euro.
In regiune, miscarea forintului si zlotului fata de euro a avut aceeasi directie cu cea a leului, insa aprecierea acestora a fost mai puternica raportat la ultimele schimburi ale sedintei precedente, perfectate pe timpul noptii, cand pietele locale sunt inchise. Astfel, forintul s-a apreciat cu 0,6%, iar zlotul cu 0,4%.
Pe pietele externe, dolarul era aproape de ora 13:00 in scadere cu 0,4%, la 0,9488 euro, in timp ce francul elvetian s-a depreciat cu 0,3%, la 0,9451 euro.
Atentia investitorilor se va concentra in aceasta saptamana asupra sedintei de doua zile a Rezervei Federale a SUA, care va incepe marti si se va incheia miercuri. Datele solide privind piata muncii inregistrate in ultimele luni au sporit asteptarile ca Fed sa indice o posibila majorare a dobanzilor din iunie, prin renuntarea la angajamentul de a avea "rabdare" in luarea in calcul a unei astfel de decizii.
Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se situeaza la 0,22% - 0,58% pe an, fata de 0,21% - 0,58% vineri.
Ratele pentru plasamentele saptamanale se afla la 0,26% - 0,68% pe an, comparativ cu 0,25% - 0,7% pe an in sedinta anterioara.
Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a coborat la 1,29% pe an, de la 1,32% pe an vineri.