Referintele BNR pentru euro si dolar au coborat puternic dupa referendum. Au ajuns, intr-o zi, la nivelul de acum doua saptamani
Moneda nationala a continuat sa se aprecieze in prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel ca Banca Nationala a Romaniei a anuntat referinte in scadere semnificativa pentru euro si dolar, de 4,5558 lei/euro, respectiv 3,7086 lei/dolar, minimele ultimelor doua saptamani.
Cursul pentru euro a coborat luni cu 5,8 bani, de la 4,6118 lei/euro vineri, iar referinta pentru dolar a scazut cu 4,89 bani, de la 3,7575 lei/dolar.
Leul s-a apreciat si in fata francului, referinta coborand cu 4,71 bani, de la 3,8401 lei/franc la 3,7930 lei/franc.
Leul s-a depreciat abrupt de la inceputul lunii iulie, cu 4,2% la nivelul referintei de marti, cand a atins un record istoric.
Perceptia jucatorilor a fost afectata de turbulentele politice, care au avut ecouri internationale.
"Jucatorii straini continua sa-si inchida din pozitii, iar volume se mentin ridicate. Cineva incearca sa-l duca tot mai jos, nu excludem si sustinerea BNR", a spus un dealer.
Reprezentantul unei banci mari de pe piata a confirmat ca au existat volume mai mari de vanzare de euro, dar a precizat ca acestea au aparut in urma unui ordin comercial semnificativ, care apoi s-a propagat in piata. Pe acest trend, mai multi straini au inchis unele pozitii.
Valutele din regiune consemnau variatii nesemnificative fata de euro la jumatatea sesiunii de luni.
Dobanzile practicate luni dimineata de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi se situau la 4,79 - 5,28% pe an, usor sub nivelurile de la finalul saptamanii trecute, de 4,82 - 5,29% pe an. Totodata, randamentele cu scadenta la o saptamana au coborat de la 4,85 - 5,34% la 4,84 - 5,32% pe an.
Moneda nationala s-a apreciat foarte usor la deschiderea sesiunii de luni, iar cotatiile au coborat pentru scurt timp sub 4,6 lei/euro, intr-o piata apatica, in linie cu regiunea, si in care jucatorii au transferat volume reduse de transfer, potrivit dealerilor.
Jucatorii nu au reactionat la rezultate partiale anuntate de BEC, care indicau prezenta la referendum de 46,13%, ceea ce ar face ca destituirea presedintelui sa nu fie valida.
La deschidere, cursul se situa la 4,6030 - 4,6050 lei/euro, in scadere fata de nivelul de la finalul sesiunii precedente, cand euro era cotat la 4,6050 - 4,6070 lei.
In prima ora de tranzactionare, cursul a coborat pana la un minim de 4,59 lei/euro, iar in jurul orei 10:10 schimburile se perfectau in jurul nivelului de 4,6 lei/euro.
Banca Nationala a Romaniei a anuntat vineri un curs in scadere cu 0,87 bani pentru euro, la 4,6118 lei/euro, iar referinta pentru dolar a coborat mai accentuat, cu 5,23 bani, la 3,7575 lei/dolar.
Banca centrala a afisat joi referinte in crestere pentru euro si dolar, de 4,6205 lei/euro, respectiv 3,8098 lei/euro, insa cursurile nu au depasit recordurile istorice de marti. Leul s-a apreciat vineri si in fata francului: de la 3,8474 lei/franc la 3,8401 lei/franc.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS