Vremea dobanzilor mari pentru leu e pe sfarsite! Cat timp vor mai fi peste inflatie?
Decizia bancii centrale de a reduce dobanda de referinta nu a ramas fara ecou in piata. Bancile au inceput sa scada dobanzile atat la depozite, cat si la credite. De castigat au romanii mai mult de pe urma ieftinirii creditelor, insa pierd cand vine vorba de randamentele pentru economii. Nu trebuie sa ne facem insa griji, pentru ca, spun analistii, dobanzile vor fi peste inflatie, cu alte cuvinte vor acoperi scumpirile din acest an.
Banca Nationala Romaniei a redus succesiv dobanda de politica monetara, aceasta ajungand la sfarsitul lunii martie la un nivel minim istoric: 6,5%. Iar BNR are toate motivele sa reduca dobanda de politica monetara atat timp cat inflatia scade, spunea guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu.
In conditiile in care valoarea anuala a inflatiei a coborat de la 4,7% in ultimul trimestru din 2009 la 4,2% in primele trei luni din 2010, iar tinta pentru sfarsitul acestui an este de 3,5%, cu 1,8% mai mult sau mai putin, potrivit prognozelor BNR, atunci nu este de mirare ca si dobanzile s-au inscris pe un trend descendent.
De pierdut au romanii la randamentele pentru depozite, care se duc si ele in jos. "In perioada urmatoare vom asista la diminuarea dobanzilor si la credite, dar si la depozite. In cazul depozitelor, scaderea va fi mai rapida, iar in cateva luni vom vedea randamente mai mici decat dobanda de politica monetara", a declarat pentru incont.ro economistul-sef al ING, Nicolaie Chidesciuc.
Nu trebuie sa ne facem insa griji ca randamentele pentru economii ar putea ajunge sa nu mai acopere scumpirile: "Dobanzile vor fi mereu mai mari decat inflatia. Ele vor scadea in perioada urmatoare, ba chiar sunt banci care si-au ajustat dobanzile in jurul cifrei de 6%", ne-a precizat Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen si presedinte al Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania.
De exemplu, daca economisim 100 de lei, vom primi din dobanda 6-7 lei, iar inflatia nu va taia din aceasta suma decat 3-5 lei, conform estimarilor pentru acest an.
De castigat avem totusi la creditele in moneda nationala, bancile coborand semnificativ dobanzile, deja sub pragul de 10%. "Dobanda activa a bancilor (dobanda pentru credite in lei - n.r.) ar trebui sa fie cu 1 - 1,5 % peste dobanda bancii centrale", explica la randul sau consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Asadar, bancile n-ar trebui sa dea credite cu dobanzi mai mari de 8%.
CE OFERTE AU BANCILE: DOBANZI LA DEPOZITE IN LEI
| Banca | Dobanda, in functie de perioada |
| BCR | 6,5% (1 luna) – 6,8% (6 luni) – 6,9% (12 luni) |
| BRD | 6,75% (1 luna) – 7,25% (6 luni) – 7,25% (12 luni) |
| Alpha Bank | 8,5% (15 saptamani) – 7,75% (15 luni) |
| Banca Transilvania | 6,75% (1 luna) – 7,25% (6 luni) – 7,25% (12 luni) |
| CEC Bank | 7,5% (1 luna) – 7,75% (6 luni) – 8% (12 luni) |
| Volksbank | 8,5% (1 luna) – 7,5% (6 luni) – 6,5% (12 luni) |
| ING Bank | 7,5% (1 luna si 3 luni) – 7% (12 luni) |
| Raiffeisen Bank | 6,25% (1 luna, 6 luni sau 12 luni) |
| ProCredit Bank | 8,5% (1 luna) – 9% (6 luni) – 8,5% (12 luni) |
| Millennium Bank | 7,75% (1 luna) – 7,75% (6 luni) – 7,25% (12 luni) |
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS