Taxa pe tranzactii financiare ar putea fi introdusa din 2016. Proiectul, sprijinit de 11 tari ale UE
Euro. Sursa foto: Mediafax
Ministrii Finantelor din zona euro pregatesc proiectul taxei pe tranzactii financiare cu actiuni si instrumente derivate. Aceasta ar putea fi introdusa din 2016 in cele 11 tari europene care au sprijinit propunerea, printre care Germania, Franta, Italia si Spania.
Ministrul francez al Finantelor, Michel Sapin, a declarat ca detaliile ar putea fi prezentate pana la sfarsitul acestui an, iar noua taxa ar putea intra in vigoare la inceputul lui 2016.
"O masa critica s-a dezvoltat cu sprijinul mai multor tari, printre care Franta, Germania, Italia si Spania", a afirmat Sapin la Bruxelles, dupa sedinta de luni a ministrilor Finantelor din zona euro, potrivit Bloomberg.
Oficialii europeni lucreaza de mai mult de un an la taxa pe tranzactii financiare, propunere sprijinita de 11 state din zona euro, desi proiectul a picat la nivelul intregii Uniuni Europene.
Pana in prezent, cele 11 tari participante au continuat sa-si afirme angajamentul pentru introducerea unei astfel de taxe, fara a reusi insa sa cada de acord asupra modului in care va functiona.
Principalele divergente vizeaza modul de taxare a derivatelor financiare - daca vor fi taxate toate tranzactiile derivate, numai cele pe actiuni sau daca aceste instrumente nu vor fi vizate. De asemenea, statele participante nu au reusit sa se puna de acord in privinta jurisdictiei unde va fi colectata taxa - tara unde firma de trading are sediul central sau statul unde are loc tranzactia. Tarile mai mici din grup doresc ca taxa sa se aplice la scara mai larga, pentru a maximiza veniturile potentiale la buget, in timp ce statele cu economii mai mari doresc pentru inceput o aplicare mai restransa.
Comisarul european pentru politica fiscala, Algirdas Semeta, a declarat luni la Vilnius ca nu s-a ajuns inca la un consens in ceea ce priveste modul in care vor fi tratate derivatele financiare. Spania a precizat ca mai este de lucru pana la stabilirea tranzactiilor vizate de taxa si altor detalii.
"Nu va acoperi numai (tranzactiile cu) actiuni, ci si un numar de derivate financiare pe care acum trebuie sa le definim", a afirmat Sapin.
Marti, reprezentantii celor 28 de state UE vor participa la discutii privind taxa pe tranzactii financiare, facilitand interventia tarilor care nu au optat sa adopte proiectul. Marea Britanie ar putea aduce in discutie o posibila extindere peste granite a efectelor negative ale introducerii taxei.
O taxa pe tranzactii financiare aplicata la nivel european ar putea indeparta companiile din regiune si ar putea afecta perspectivele de crestere economica, a afirmat ministrul Finantelor din Malta, Edward Scicluna. Malta nu face parte din grupul de 11 state care au adoptat proiectul, dar impartaseste temerile unora dintre aceste tari ca o taxa prost gandita ar putea cauza probleme economice.
"In dialogul cu tarile care sunt in favoarea proiectului, avem aceleasi motive de ingrijorare. Speram cu totii ca firmele nu vor pleca", a afirmat Scicluna.
Germania si alte state din grupul celor 11 au avertizat ca isi vor retrage sprijinul daca proiectul va fi redactat in asa fel incat tarile unde va fi aplicata taxa ar putea suferi retragerea unor companii, a adaugat oficialul.
Proiectul este sustinut de Germania, Franta, Spania, Italia, Belgia, Austria, Portugalia, Grecia, Estonia, Slovacia si Slovenia. Proponentii proiectului sustin ca taxa este necesara pentru a creste veniturile la buget si pentru a limita specula pe pietele financiare.
"Stim ca nu putem face progrese decat pas cu pas. Posibilitatile, situatiile si interesele individuale ale statelor care participa sunt atat de diferite incat numai o taxare de anvergura limitata a tranzactiilor cu actiuni si a unor instrumente derivate este posibila ca prim pas", a declarat luni ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble.
Un numar mai mic de state participante creste sansele ca firmele de trading sa plece din zona unde va fi aplicata taxa, iar unele tari "nu isi permit" sa piarda aceasta activitate economica, a mai afirmat ministrul de Finante al Maltei.
"Noi, o insula mica, ne bazam pe diversificarea sectoarelor economice. Nu ne putem permite ca niciun sector - fie financiar, de productie, servicii, maritim - sa piarda din competitivitate in raport cu alte tari", a explicat oficialul.
Mai multe despre:
#tranzactii financiare#taxe si impozite
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS