Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, România este obligată la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro, în timp ce Irlanda are de achitat 2 milioane de euro.

Directiva 2015/8491 urmăreşte să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor naţional până la 26 iunie 2016 şi să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privinţă.

La 27 august 2018, Executivul european a sesizat Curtea cu două acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, considerând că România, pe de o parte, şi Irlanda, pe de altă parte, nu au transpus în mod complet Directiva 2015/849 în termenul stabilit în avizele motivate respective, şi, nici nu au comunicat măsurile naţionale de transpunere corespunzătoare.

Prin două hotărâri pronunţate în Marea Cameră la 16 iulie 2020, Curtea a admis acţiunile introduse de Comisie. Astfel, Curtea a constatat, în primul rând, că, la expirarea termenului care le fusese stabilit în avizul motivat, România şi Irlanda nici nu adoptaseră măsurile naţionale de transpunere a Directivei 2015/849, nici nu comunicaseră Comisiei asemenea măsuri şi că, prin urmare, acestea nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în temeiul Directivei respective.

Curtea a concluzionat că neîndeplinirea obligaţiilor de către România şi de către Irlanda a durat ceva mai mult de doi ani.