România a cheltuit 5 mld. lei în lupta cu pandemia, până la 30 iunie. Aproape trei sferturi din bani s-au dus pe plata șomajului tehnic
Lei, bani, economie
Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj se ridică la 5 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al Curţii de Conturi.
Instituţia a finalizat şi a înaintat Parlamentului României raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă.
Documentul are la bază un control amplu, desfăşurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entităţi din administraţia publică centrală şi locală. Pentru a răspunde eficient şi rapid solicitării Parlamentului, instituţia supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi.
Principalele informaţii prezentate în raport sunt cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj, care se ridică la 5 miliarde de lei.
Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizaţiei acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizaţiile acordate altor categorii de personal ale căror activităţi au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgenţă medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc şi alte cheltuieli specifice perioadei de urgenţă.
44,4 mil. euro din donații și sponsorizări
La finanţarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii şi combaterii pandemiei se adaugă donaţiile şi sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituţiile publice. Astfel, entităţile auditate de Curtea de Conturi au primit şi înregistrat donaţii şi sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).
Impactul financiar estimat de auditori în urma acţiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii şi abateri financiar contabile. Astfel, veniturile suplimentare estimate se ridică la 647.000 de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.
Documentul prezintă şi o serie de exemple de bune practici ale entităţilor publice care au gestionat optim resursele puse la dispoziţie în perioada stării de urgenţă.
"Curtea de Conturi a României, ca instituţie supremă de audit, şi-a propus să ofere o analiză obiectivă a felului în care au fost gestionate resursele publice în perioada stării de urgenţă şi să sprijine instituţiile publice în a-şi crea mecanisme eficiente de răspuns la criză. Raportul este rezultatul unui efort susţinut la nivelul tuturor structurilor Curţii de Conturi, ţinând cont de context, de restricţiile inerente aduse de pandemie, de la ajustarea programului anual de acţiuni, până la adaptarea modului de lucru care a obligat la distanţare fizică", a afirmat Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi, citat în comunicat.
El a adăugat că în toate acţiunile, instituţia a urmărit să nu compromită eforturile publice comune de răspuns la criza Covid-19.
"Ne dorim ca recomandările cuprinse în raport să reprezinte o oportunitate pentru autorităţi de a îmbunătăţi procedurile specifice unei situaţii de criză, cu impact direct asupra modului de gestionare a banului public", a precizat Busuioc.
La baza selecţiei entităţilor auditate au stat sumele alocate de la bugetele centrale şi locale pentru gestionarea stării de urgenţă, respectiv sumele utilizate, pe sursele de finanţare şi pe destinaţii.
Astfel, au fost selectate acele autorităţi care au primit sume importante de la aceste bugete, dar şi cele care au primit responsabilităţi şi atribuţii suplimentare în situaţia de urgenţă. Nu în ultimul rând, în procesul de selecţie au fost extrem de relevante achiziţiile realizate, după tipul şi valoarea acestora, specifice situaţiei de urgenţă.
Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă poate fi consultat pe pagina de internet a Curţii de Conturi.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS