Premiul Nobel pentru Pace a fost oferit disidentului chinez Liu Xiaobo! VIDEO
Numai la auzul zvonului ca s-ar putea intampla ca premiul sa fie primit de chinez, regimul de la Beijing a atras atentia ca un asemenea act ar putea fi interpretat ca "un gest neamical", riscand sa afecteze relatiile dintre China si Norvegia. Disidentul chinez Liu Xiaobo, aflat in detentie, a fost din start favorit pentru acordarea Premiului Nobel.
Liu Xiaobo a fost arestat pe 23 iunie 2008, sub acuzatia oficiala de „incitare la subversiune a puterii de stat”, pentru ca a participat la miscarea pentru democratie, numita "Carta 08",
Procesul sau a avut loc pe 23 decembrie 2009, iar pe 25 decembrie 2009 a primit o sentinta de 11 ani inchisoare si doi ani de privare a drepturilor politice.
Carta 08 este un manifest publicat la 60 de ani de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, scrisa in stilul Cartei 77 din Cehoslovacia. In ea se cere mai multa libertate de exprimare, respectarea drepturilor omului si alegeri libere. Pe 8 decembrie 2008, cu doua zile inainte de lansarea oficiala a Cartei, Liu a fost luat de acasa de catre politie si tinut la izolare de atunci.
Nu i s-a permis sa se intalneasca cu un avocat sau cu familia. O singura data, in ziua de Anul Nou, in 2009, i s-a permis sa ia pranzul alaturi de sotia sa, insa si cu doi politisti alaturi.
SUA si Uniunea Europeana au cerut in mod formal eliberarea neconditionata a lui Liu.
Un numar-record de 237 de candidati au fost propusi anul acesta pentru primirea Premiului Nobel pentru Pace. Anul trecut distinctia a fost primita de presedintele SUA, Barack Obama.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent


Ultimul Vermeer />
RSS