Pregătiri pentru zona euro. Isărescu: “România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb în 2024.” Când vom adopta moneda unică
Mugur Isarescu
România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024, unde trebuie să rămână cel puţin doi ani până la adoptarea monedei unice, a anunţat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la Profit Financial Forum.
Isărescu a subliniat că 2024 este un orizont rezonabil de intrare în sistemul cursurilor de schimb.
“Orizonul rezonabil, pentru a intra în sistemul cursurilor de schimb, este 2024. De acolo, drumul este doar înainte, că durează doi ani sau mai mult”, a spus guvernatorul, potrivit News.ro.
Anterior, ministrul Finanţelor indicase drept dată de aderare la moneda unică anul 2024, ceea ce presupunea intrarea în sistemul ratelor de schimb cel mai târziu în 2022.
“Nu este după cum vrea guvernatorul, unul sau altul, este o decizie politică, dar este o decizie de mare responsabilitate”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că România trebuie să intre pregătită în zona euro, care este o zonă de convergenţă.
”Zona euro este o uniune de convergenţă. Şi România a intrat în UE şi a avut cel mai ridicat nivel de convergenţă. (...) Nu este un sprint, este o cursă de rezistenţă”, a adaugat Isărescu.
Bulgaria, pe de altă parte, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează un surplus bugetar.
Însă faptul că Produsul Intern Brut per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, corupţia răspândită şi problemele înregistrate de unele bănci au ridicat unele semne de întrebare cu privire la perspectiva aderării Bulgariei la zona euro.
Țara vecină ar vrea să adopte moneda euro în 2020 sau 2021.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS