Peste 700 mld. dolari in mainile a 20 de oameni. Cine trage fraiele economiei mondiale
Cei mai bogati 20 de oameni din lume au averi estimate per total la 713,4 miliarde de dolari, arat un top realizat de revista Bloomberg Markets, care isi propune sa prezinte cine sunt miliardarii ce "trag fraiele" economiei mondiale.
Primul loc este ocupat de miliardarul mexican Carlos Slim, fondatorul America Movil, cea mai mare companie de telecomunicatii din America Latina. Averea lui Slim (72 de ani) este evaluata la 77,5 miliarde de dolari, in urcare cu 15,6 miliarde dolari sau 25% de la inceputul acestui an.
Pe pozitia a doua se plaseaza cofondatorul Microsoft, Bill Gates (57 de ani), cu o "zestre" estimata la 64,4 miliarde de dolari, cu 8,7 miliarde dolari (15,7%) mai mare decat la finele anului trecut.
Locul al treilea ii revine lui Armancio Ortega, seful retailerului de vestimentatie Inditex, care controleaza printre altele si reteaua de magazine Zara. Ortega (76 de ani) controleaza un imperiu de 53,6 miliarde de dolari, valoarea detinerilor sale urcand in acest an cu 52,1%, sau 18,4 miliarde de dolari.
Warren Buffett (82 de ani), unul dintre cei mai respectati investitori americani, isi adjudeca pozitia a patra in top, cu o avere estimata la 48,4 miliarde de dolari, in urcare cu 5,7 miliarde, sau 13,2%, de la inceputul anului. Buffett a construit in mai mult de patru decenii grupul Berkshire Hathaway, extins si dezvoltat treptat, prin absorbirea altor companii, intr-unul dintre cele mai mari, profitabile si influente conglomerate financiare si industriale din SUA.
Fondatorul IKEA, suedezul Ingvar Kamprad (86 de ani), apare pe locul 5 cu o avere de 41,8 miliarde de dolari, cu 5 miliarde dolari (13,7%) mai mare decat la finele anului trecut.
Urmatoarele doua pozitii sunt ocupate de americanii Charles si David Koch, in varsta de 77, respectiv 72 de ani, care controleaza conglomeratul industrial Koch Industries. Cei doi au o avere totala estimata la 72,3 miliarde de dolari, cu 14,1%, sau 4,8 miliarde de dolari mai ridicata pe ansamblul acestui an.
Fondatorul gigantului IT Oracle, Larry Ellison (68 de ani), se gaseste pe locul 8, cu o avere de 37,2 miliarde de dolari, in urcare cu 12,8%, sau 4,2 miliarde de dolari, de la inceputul anului.
Mostenitorii Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer la nivel mondial, ocupa urmatoarele patru pozitii din top, cu o avere totala evaluata la peste 116 miliarde de dolari. In functie de participatiile pe care le detin la Wal-Mart, Christy Walton (57 de ani), Jim Walton (64 de ani), Rob Walton (68 de ani) si Alice Walton (63 de ani) controleaza averi estimate la 30,5 miliarde dolari, 29,3 miliarde dolari, 28,7 miliarde dolari si, respectiv, 28,2 miliarde dolari.
Miliardarul Li Ka-Shing, din Hong Kong, se gaseste pe locul 13 cu o avere de 27 miliarde de dolari, in urcare cu 21,8% de la inceputul anului. Ka-Shing (84 de ani) controleaza holdingurile Cheung Kong Holdings si Hutchinson Whampoa Limited, cu afaceri puternic diversificate, de la transport maritim de marfuri si retail de cosmetice la servicii de telecomunicatii mobile.
Locul 14 este ocupat de Mukesh Ambani, presedinte si CEO al gigantului indian Reliance Industries, una dintre cele mai mari companii de energie si petrochimie la nivel mondial. Ambani (55 de ani) are o avere estimata la 26 miliarde de dolari, in urcare cu 21,8% de la inceputul anului.
Pozitia a 15-a ii revine Lilianei Bettencourt, cel mai important actionar al L'Oreal, cu o avere estimata la 24,7 miliarde dolari. Bettencourt (90 de ani) a inregistrat in acest an o crestere de 22,1% a averii personale, reprezentand un castig de 4,5 miliarde euro.
Ea este urmata in top de suedezul Stefan Persson, principalul actionar al retailerului de vestimentatie Hennes & Mauritz (H&M). La 65 de ani, Persson are o avere de 24,7 miliarde de dolari, in urcare cu 13,1% de la inceputul acestui an.
Pe locul 17 se alfa fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos (48 de ani). Omul care controleaza cel mai mare retailer online din lume a acumulat o avere personala de 24,2 miliarde de dolari, care a crescut cu 45,5% in acest an.
Bernard Arnault, seful gigantului francez LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, este urmatorul in clasament, cu o avere de 24,1 miliarde de dolari, in crestere cu 16,4% in acest an.
Cofondatorul Google, Larry Page (39 de ani), se gaseste pe locul 19, cu o avere personala de 23 miliarde de dolari, cu
15,9% mai mare decat la finele anului trecut.
Top 20 este inchis de Alwaleed bin Talal Al Saud, membru al Familiei Regale din Arabia Saudita. Alwaleed Bin Talal controleaza grupul Kingdom Holding, cel mai mare conglomerat saudit, cu activitati in toate sectoarele economice. In varsta de 57 de ani, printul saudit are o avere personala estimata la 22,9 miliarde de dolari, in urcare cu 32% in 2012.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS