Ministerul Finanţelor a încasat cele 3 miliarde de euro, împrumutate săptămâna trecută de pe piețele externe. Ce face statul cu banii
 
            Euro, bani
                        
            Ministerul Finanţelor a încasat joi fonduri în valoare de 3 miliarde de euro aferente emisiunii de euroobligaţiuni lansate în 27 martie pe pieţele internaţionale.        
        
	Potrivit unui comunicat al Finanșelor, suma va consolida rezerva existentă în Trezoreria Statului la un nivel care acoperă peste 7 luni din necesarul de finanţare al anului 2019.
	"Fondurile aferente emisiunii de euroobligaţiuni în valoare de 3 miliarde euro, lansată în data de 27 martie 2019 pe pieţele financiare internaţionale, au fost încasate cu succes, astăzi, de către Ministerul Finanţelor Publice. Suma atrasă prin această emisiune va consolida rezerva în lei şi în valută existentă în prezent în Trezoreria Statului, la un nivel care acoperă peste 7 luni din necesarul de finanţare al anului 2019", precizează sursa citată.
	Potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, emisiunea evidenţiază interesul sporit al investitorilor în euroobligaţiunile româneşti iar volumul atras şi tranşa de 30 de ani demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung.
	"Emisiunea evidenţiază interesul sporit al investitorilor în euroobligaţiunile româneşti. Atât volumul atras de pe pieţele externe de capital, cât şi tranşa de 30 de ani, constituie performanţe deosebite şi demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung. Avem în vedere menţinerea în continuare a prezenţei României pe pieţele externe în vederea completării planului de finanţare previzionat pentru anul în curs şi în situaţia unor condiţii de piaţă favorabile chiar prefinanţarea nevoilor planificate pentru anul următor", a declarat Eugen Teodorovici.
	Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani, cu o dobândă de 2%, 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5% şi 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%.
	Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste 2,5 ori. Un număr de 450 investitori au participat în tranzacţie, remarcându-se prezenţa substanţială a investitorilor din SUA, mare parte investitori instituţionali.
	"Tranzacţia a reprezentat o premieră şi, în acelaşi timp, o performanţă a Ministerului Finanţelor Publice, în primul rând, prin lansarea celei mai lungi maturităţi pentru o emisiune de euroobligaţiuni pe piaţa euro, respectiv tranşa de 30 ani, dar şi în ceea ce priveşte obţinerea celor mai reduse prime de emisiune raportat la nivelul cotaţiilor din piaţa secundară", se mai arată în comunicatul citat.
	Potrivit Finanţelor, strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea graduală a costurilor, pe fondul unei suprasubscrieri pentru toate cele trei tranşe şi al calităţii investitorilor care au plasat ordinele, care a atins un nivel maxim de aproximativ 9 miliarde euro. Faţă de valorile cu care au fost lansate iniţial în piaţă cele trei tranşe, costurile au fost reduse gradual cu 20-25 puncte de bază, obţinându-se în final niveluri foarte reduse ale primelor de emisiune raportat la nivelul cotaţiilor din piaţa secundară, şi anume 7 ani - prima de emisiune 5 puncte de bază, 15 ani - prima de emisiune 10 puncte de bază şi 30 ani - prima de emisiune 10 puncte de bază. Emisiunea a fost intermediată de către JP Morgan Securities plc, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi Societe Generale.
	Potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2019, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, valoarea sumelor planificate a fi atrase în anul 2019 de pe pieţele externe este estimată la un nivel de circa 4,25 miliarde de euro.
	Anul trecut, România a "ieşit" pe piaţa internaţională de capital de trei ori, reuşind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro şi 1,2 miliarde de dolari.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS