Milionarii britanici se folosesc de organizatiile de caritate nesupravegheate din Romania pentru a scapa de taxe. Banii se intorc tot la donatori
Acuzatii potrivit carora milionarii britanici se folosesc de fundatiile de caritate din Romania, donand bani pentru a scapa de taxele pe care ar trebui sa le plateasca catre statul britanic, sunt obiectul unor investigatii ale autoritatile din Regatul Unit, scrie Daily Mail.
Surse la nivel inalte sustin că milionarii britanici doneaza sume importante de bani catre fundatii din Europa de Est, dar mai ales din Romania, pentru a-si reduce facturile fiscale. Se crede ca multi din acesti bani nu sunt utilizati in scopuri caritabile, iar in unele cazuri isi gasesc drumul inapoi la donatori.
In ultimii ani, dupa ce cazuri incredibile referitoare la tratamentele brutale aplicate orfanilor din Romania si copiilor cu dizabilitati au fost expuse publicului, suma de bani directionata catre organizatii a crescut foarte mult.
Ministerul britanic al Finantelor considera ca aceste fundatii sunt "suspecte", fiind folosite de donatori numai pentru evaziune fiscala, pentru a beneficia in acest fel de scutiri fiscale in Regat. Acestia folosesc apoi donatiile originale pentru a-si finanta propriile interese de afaceri.
Secretarul Justitiei, Ken Clarke, a dezvaluit inselatoria practicata in Est Europa sambata, punand sub semnul intrebarii nivelul de supraveghere a fundatiilor de caritate din fostele tari comuniste.
Seful finantelor din Marea Britanie, George Osborne, a propus pentru a elimina aceste situatii ca fiecare cetatean britanic sa poata dona in scopuri caritabile 50.000 de lire sterline. Numai ca astfel a atras si indignarea fetelor bisericesti.
Reverendul Robert Willis, decan de Canterbury, a declarat: "Pentru catedralele din Marea Britanie, care sunt in patrimoniul national, Guvernul nu contribuie cu nimic, asadar acestea se bazeaza pe generozitatea donatorilor privati. Iar acestia vor fi greu loviti de aceasta constrangere".
Ian Theodorson, ofiterul pe finante al Bisericii Angliei, a catalogat propunerea lui Osborne drept echivalentul fiscal al " bombardamentelor-covor". Mai mult, acesta a cerut ministerului sa distinga intre donatiile catre organizatii britanice legitime si "transferul de bani catre fundatii din strainatate.