Iohannis retrimite bugetul în Parlament, după ce CCR a declarat legea constituțională: „Este bazat pe cifre false, croit greşit, pe bani pe care Guvernul nu îi are”
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va retrimite Parlamentului spre reexaminare legea bugetului de stat pe anul 2019.
"Voi retrimite Parlamentului pentru corectură şi îmbunătăţire Legea bugetului pe anul 2019. Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România! Parlamentul are ocazia, dar în primul rând responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, astfel încât bugetul chiar să fie unul pentru dezvoltarea României", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El nu a dorit să comenteze decizia Curţii Constituţionale cu privire la Legea bugetului de stat, însă a subliniat că bugetul pe anul 2019 este bazat pe cifre false şi l-a catalogat din nou drept unul al "ruşinii naţionale".
"Dincolo de aspectele de constituţionalitate, bugetul rămâne unul bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are, croit greşit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria postdecembristă, un Guvern pesedist al imposturii şi incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul pe anul 2019 este construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii privind punerea în aplicare, fapt confirmat de instituţiile europene şi de alte instituţii internaţionale. Este un buget care pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte, dar, din nefericire, şi a legislaţiei în domeniu", a spus Iohannis.
Şeful statului a susţinut, de asemenea, că bugetul prezentat de PSD şi votat de majoritatea pesedistă a fost gândit pentru a "servi în principal intereselor politice ale unui grup restrâns".
"PSD urmăreşte o agendă care nu are nici o legătură cu economia, nici cu situaţia românilor şi nici cu dezvoltarea reală a ţării", a arătat Iohannis.
El a criticat din nou faptul că bugetul prevede o creştere "enormă" a sumelor alocate partidelor, urmând ca PSD să beneficieze de cea mai mare sumă. "Ni se spune cu cinism de către PSD că nu se găsesc bani pentru a mări la timp alocaţiile copiilor", a adăugat Klaus Iohannis.
Preşedintele a criticat şi bugetul alocat investiţiilor. "Vedem cum liderii şi propaganda pesedistă repetă în mod obsesiv că acest buget este unul al investiţiilor şi că principalii beneficiari sunt comunităţile locale, dar în realitate bugetul pesedist prevede o reducere semnificativă a cheltuielilor pentru investiţii din bugetele locale. Se prevede o sumă de 1,2%. Este cea mai scăzută valoare a ponderii în PIB din ultimii zece ani, iar investiţiile anunţate pentru 2019 sunt cu un miliard mai mici faţă de cele din 2018. Acesta este marele buget de investiţii, care taie un miliard, dar întreb şi eu acum: cine a oprit PSD să facă investiţii majore încă de acum doi ani, de când a intrat la guvernare? De ce din 2016 încoace albirea dosarelor liderilor PSD continuă să fie prioritatea zero pentru ei, în locul construirii de autostrăzi şi spitale?", a afirmat Iohannis.
El a reiterat că guvernarea PSD a eşuat. "Dacă PSD nu este în stare să guverneze pentru cetăţean, atunci să plece de la guvernare şi să lase pe alţii, care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru toate aceste întârzieri ale bugetului", a subliniat Klaus Iohannis.
Miercuri, Curtea Constituţională a României a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019, stabilind că actul normativ este constituţional.
Pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs.
În documentul transmis CCR, preşedintele arăta, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.
Klaus Iohannis spunea că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.
El invoca şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.
Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.
Preşedintele preciza şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Şeful statului susţinea, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 - 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS