Klaus Iohannis are o nouă ședință cu guvernatorul BNR și ministrul Finanțelor, pentru evaluarea situației economice a României
Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri o nouă şedinţă privind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.
La întâlnirea, care va începe la ora 13,00, la Palatul Cotroceni, vor participa premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a mai avut o întâlnire în acest format şi pe 8 mai, pentru evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.
La finalul acesteia, Klaus Iohannis declara că este "clar" că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi va trebui finanţat.
"Am discutat situaţia economică, situaţia bugetului, situaţia generală. Ne-am concentrat în această discuţie, în partea după introducere, pe două teme - prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost iniţial (...), la începutul anului, planificat, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. (...) Ceea ce ne dorim cu toţii este să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, într-o situaţie de criză", spunea, la acea dată, Iohannis.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS