Isărescu: În unele părți ale lumii este un război cibernetic în desfăşurare. Nu este exclusă o criză globală greu de prevăzut, cu impact şi în ţara noastră
Mugur Isarescu
Apariţia unei crize pe plan global, cu impact şi în ţara noastră, nu este exclusă, în contextul ultimelor valuri de atacuri cibernetice, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la o conferinţă în domeniul securităţii cibernetice.
"Trebuie să fim conştienţi că, în contextul ultimelor valuri de atacuri cibernetice, mulţi vorbesc despre un adevărat război cibernetic în desfăşurare, în părţi ale lumii, nu este exclusă apariţia unei crize pe plan global greu de preconizat, greu de prevăzut, greu de întrevăzut, cu impact şi în ţara noastră", a spus Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că prevenirea atacurilor cibernetice şi securizarea adecvată în faţa acestora nu mai sunt o opţiune, ci au devenit o necesitate, specialiştii din domeniu atrăgând atenţia că trebuie să accelerăm adaptarea la noile realităţi, iar în România se subliniază faptul că există riscul ca rezilienţa sistemelor noastre să fie diminuată semnificativ, alături de capacitatea instituţiilor publice şi private de a acţiona inteligent şi de a proiecta interesele naţionale la nivel internaţional.
"Infrastructurile cibernetice trebuie protejate astăzi mai mult ca oricând în condiţiile în care riscul operării în spaţiul cibernetic este din ce în ce mai mare. Peste 90% din activităţile economice şi de afaceri ale organizaţiilor diverse sunt dependente de dispozitivele informatice. Fiabilitatea şi securitatea lor sunt esenţiale pentru viaţa economică şi socială şi în special pentru funcţionarea pieţei interne", a afirmat Isărescu.
Potrivit acestuia, există o preocupare deosebită pentru aceste probleme în rândul băncilor centrale pentru că acestea sunt informatizate într-un grad tot mai mare.
"Banca Naţională a României depune eforturi împreună cu autorităţile statului pentru a face faţă atacurilor cibernetice potenţiale. Abordarea noastră este că trebuie să ne dezvoltăm şi sistemele noastre interne de protecţie, dar cel mai bine este să cooperăm cu autorităţile statului specializate. Chestiunile acestea sunt de o complexitate crescândă şi cred că nicio bancă centrală nu poate să le facă faţă singură", a mai declarat Isărescu.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS