Guvernul are pe agendă o amnistie fiscală până la finalul anului. Datoria totală a companiilor şi persoanelor fizice către stat este de 100 mld. lei
Eugen Teodorovici
Guvernul va adopta în acest an măsura privind amnistia fiscală dacă aceasta va ajuta economia şi dacă nu vor exista obiecţii din partea Comisiei Europene (CE), a anunţat, marţi seara, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Potrivit ministrului, statul ar putea recupera doar 17 miliarde de lei din totalul de 100 de miliarde de lei, cât este datoria totală a companiilor şi persoanelor fizice către stat.
La începutul lunii iulie, Teodorovici a anunţat că Ministerul Finanţelor lucrează la un mecanism de amnistie fiscală, gândit ca un stimulent pentru economia românească, scrie News.ro.
Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, a declarat, luni seară, la Antena 3, că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii.
Marţi seara, Teodorovici a subliniat că doar 17 miliarde de lei pot fi recuperate din datoria totală de 100 de miliarde de lei, pe care o au companiile şi persoanele fizice către stat.
”Datoria persoanelor fizice şi ale companiilor către stat este de aproape 100 de miliarde de lei, din care doar 17 miliarde pot fi recuperate, restul fiind nerecuperabile. Undeva la 3 miliarde ar fi suma aferentă persoanelor fizice, restul sunt companiile, fie de stat, fie private. Trebuie să vedem dacă este în favoarea economiei noastre, ca ţară. Dacă da, stăm cu toţii la masă, discutăm, analizăm, propunem un mecanism foarte clar, cu informarea Comisiei Europene (...). Dacă totul este în regulă, luăm o astfel de decizie pentru ca economia să aibă de câştigat”, a spus Teodorovici, pentru Digi24.
El a precizat că acestă măsură, precum şi altele care vizează reglarea cadrului legislativ şi stimularea economiei, trebuie luate în acest an, anul viitor fiind unul în care trebuie să existe investiţii masive în toate zonele din economie.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS