Guvernul a aprobat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2019. Dăncilă: Pilonii principali sunt sănătatea, educaţiea și investiţiile publice
În cadrul aceleiaşi şedinţe de Guvern au fost aprobate proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.
"Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Proiectul a fost intens dezbătut cu toate părţile relevante şi în constituirea lui am avut în vedere susţinerea a trei piloni principali: sănătatea, educaţia şi investiţiile publice. De asemenea, am luat în calcul alocări bugetare care vor onora obligaţiile asumate de România în faţa partenerilor externi, cum ar fi 2% din PIB pentru Apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relaţia cu partenerii NATO şi sumele necesare organizării acţiunilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", a declaratpremierul Viorica Dăncilă, la începutul sedinței de Guvern.
Potrivit prim-ministrului, Ministerul Fondurilor Europene are un buget "record" de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene.
"Pentru prima dată, valoarea PIB va depăşi suma de 1.000 miliarde de lei. Iată încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare economică", a susţinut Viorica Dăncilă, care a afirmat că deficitul bugetar se va păstra la 2,55% din PIB.
"Asigurăm finanţarea majorării pensiilor şi a salariilor din sistemul public, plata drepturilor şi a indemnizaţiilor sociale şi susţinerea politicilor de stimulare economică, măsuri asumate prin programul de guvernare. Continuăm creşterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 la 1.265 lei şi a pensiei minime cu 10%, de la 640 la 704 lei. Asigurăm majorarea salariului minim lunar garantat în plată în mod diferenţiat la 2.080 lei faţă de 1.900 lei anul trecut, la 2.350 lei pentru persoanele cu studii superioare şi minim un an vechime, la 3.000 de lei pentru persoanele angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcţiilor", a menţionat premierul.
Dăncilă a spus că sănătatea reprezintă o prioritate zero pentru Guvern, iar anul acesta finanţarea va fi cu 6,1 miliarde le mai mare decât sumele cheltuite anul trecut.
"Vom finaliza investiţiile pentru reabilitare, extindere şi dotare a unităţilor sanitare începute în anii trecuţi, cum ar fi: Spitalul de Pediatrie Timişoara, spitalele din Fălticeni, Neamţ, Hunedoara şi Bistriţa. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii are ca prioritate îmbunătăţirea serviciilor medicale acordate copiilor în Programul Naţional de Sănătate 'Mama şi copilul', prin care se vor achiziţiona 1.000 de incubatoare", a explicat prim-ministrul.
Conform premierului, pentru educaţie s-a alocat cu 47% mai mult decât anul trecut, de la 21 de miliarde lei la 30,8 miliarde lei, banii mergând atât spre investiţii, cât şi pentru majorările salariale.
Ea a precizat că printre programele importante care vor fi derulate în perioada următoare se numără dotarea fiecărei clase pentru elevii din clasele V-XII cu table electronice interactive, rechizite în valoare de 0,7 miliarde de lei pentru aproximativ două milioane de copii, majorarea cu 25% a veniturilor nete ale cadrelor didactice.
Aproape 5% din PIB pentru investiții
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS