Guvernul a pus gand rau evazionistilor! Pedepsele ajung si la ani grei de inchisoare
Guvernul a decis introducerea unor noi masuri de combatere a evaziunii fiscale, printr-o ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de aseara, a anuntat premierul Emil Boc. Noul act normative prevede, printre altele, controale mai stricte la introducerea in tara a prosuselor din tutun sau la comercializarea bauturilor alcoolice, precum si taxarea inversa a TVA la produse precum cerealele, legumele si produsele din carne.
Proiectul de ordonanta prevede ca detinerea in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea a peste 10.000 de tigarete sau mai mult de 200 de litri de bauturi spirtoase fara a fi marcate sau marcate necorespunzator va fi pedepsita cu inchisoare de la 1 la 4 ani, scrie Mediafax.
Achizitiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peste, flori, zahar si materiale de constructii vor avea TVA, iar pentru tranzactiile in interiorul tarii cu aceleasi produse, la care se adauga painea, va fi aplicata taxarea inversa, respectiv la beneficiar.
Va fi sistata si eliberarea de autorizatii de functionare pentru magazine duty-free, iar termenul de valabilitate a actualelor avize va fi limitat la cinci ani de la data eliberarii, dar fara ca dupa acest interval sa mai fie eliberate noi autorizatii. Pana la acea data, vor fi introduse limite cantitative la produsele de tutun si alcool care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize.
Persoanele fizice care trec granita fara sa declare la vama ca detin asupra lor o suma egala sau mai mare de 10.000 euro nu vor mai fi sanctionate cu amenda si confiscarea banilor, ci vor intra in inchisoare pentru o perioada cuprinsa intre doi si sapte ani, fapta lor fiind tratata drept infractiune.
Va fi introdusa o acciza de 100 euro/hl de produs la bauturile fermentate altele decat bere si vin, precum cidrul si bauturi fermentate din fructe, si va fi majorata acciza cu 100 euro, la 165 euro/hl, la produsele intermediare, care fac parte din aceeasi categorie, dar au o mai mare alcoolemie.
Vor fi reintroduse si accizele la iahturi, parfumuri, blanuri, arme de vanatoare, bijuterii si alte produse de lux, Guvernul asumandu-si astfel riscul unei sanctiuni din partea Comisiei Europene, dupa ce anul trecut a decis eliminarea acestor taxe care contravin normelor comunitare.
La 1 iulie va fi infiintat "Registrul operatorilor intracomunitari", care va include toate persoanele impozabile si companiile care efectueaza operatiuni intracomunitare, masura avand ca scop o mai buna monitorizare a acestora, cresterea veniturilor la buget si diminuarea evaziunii fiscale.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS