Guvernatorul Isarescu: Romanii sa constientizeze ca o parte din datoria externa a fost alimentata de ei. N-a facut-o Dumnezeu
"Cand vorbim de credit, v-as ruga din toata inima sa spuneti cetatenilor ca atunci cand s-a luat un credit s-a creat un debit, pentru ca atunci cand se ajunge la datorie parca a facut-o Dumnezeu. Intr-o tara care a suferit atat de mult in anii '80, datoria devine un fel de bau-bau", a declarat astazi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Romanii trebuie sa constientizeze ca o parte din datoria externa a Romaniei, de 90 de miliarde de euro, a fost alimentata de populatie, prin credite sau masini luate in leasing, a mai spus Isarescu.
"O parte din datoria de 90 si ceva de miliarde de euro, o parte de 20 miliarde este publica. Suparare mare. Dar cele cateva milioane de masini luate in leasing nu sunt credit si in partea cealalta nu sunt debit?", a adaugat guvernatorul BNR.
El a aratat ca firmele au datorii care cumuleaza 30 de miliarde de euro, iar restul revine bancilor.
"Unii dintre noi isi amintesc cum in anii '70, dupa zece ani de prosperitate au venit zece ani in care ne-am platit datoria. A fost o crima economica. Solutia Romaniei este sa avem o datorie pe care s-o putem gestiona", a mai spus Isarescu, potrivit Mediafax.
Citeste si: