FMI: Limitarea dobânzilor ar afecta stabilitatea financiară
Euro, bani
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat autorităților de la București evitarea iniţiativelor legislative care vizează plafonarea dobânzilor la credite şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi.
"Iniţiativele legislative care afectează sistemul financiar ar trebui evitate. Mai multe iniţiative recente, dacă ar fi adoptate, ar reduce creditul oferit economiei reale şi ar încetini rezolvarea problemei creditelor neperformante, afectând în mod negativ stabilitatea financiară. Printre aceste iniţative se numără propunerile privind limitarea dobânzilor la creditele pentru gospodării şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi", subliniază FMI, potrivit Agerpres.
La finele lunii trecute, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.
Senatorul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a susţinut amendamentele din raportul comisiilor de buget şi economică, menţionând că dobânzile la depozite sunt la nivelul cel mai scăzut, în schimb creditele pe care le iau românii au cele mai scumpe preţuri.
Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Tot Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede că cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent.
Senatorul liberal Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a precizat că prin această iniţiativă legislativă se introduce "dreptul celui care a fost executat să poată să răscumpere bunul de care a fost deposedat plătindu-i societăţii de recuperare a cesiunii de creanţe dublul sumei cu care acesta, cesionarul, a cumpărat respectivul bun de la bancă".
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS