FMI ne mai da jumatate de miliard de euro. "Riscurile din sistemul bancar raman semnificative", avertizeaza Fondul VIDEO
Boardul FMI a avizat miercuri cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu Romania, punand la dispozitia statului cea de-a cincea transa, de 505 milioane euro, care ridica suma totala disponibila in caz de necesitate la aproximativ 2 miliarde euro.
"Cea de-a patra evaluare a acordului si punerea la dispozitie a urmatoarei transe au fost abrobate in unanimitate de catre membrii Consiliului Director. Acestia au avut aprecieri pozitive in ceea ce priveste masurile adoptate si angajamentul Guvernului. Recomandarile Consiliului Director s-au concentrat pe nevoia de a continua consolidarea fiscala, astfel incat deficitul bugetar pe baza ESA sa se incadreze la finele anului sub 3%, si pe accelerarea reformelor structurale", a declarat reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, citat de Mediafax.
La precedenta evaluare a acordului, din ultima parte a anului trecut, FMI a decis sa puna la dispozitia Romaniei o transa cu o valoare de 480 milioane de euro.
Urmatoarea misiune de evaluare va fi si prima din mandatul noului guvern, condus de premierul Mihai Razvan Ungureanu. Dupa demisia Cabinetului Emil Boc si investirea Guvernului Ungureanu, reprezentantii FMI si CE s-au intalnit la Bucuresti cu premierul si ministrii Finantelor, Economiei, Transporturilor si Justitiei.
"Riscurile din sistemul bancar raman semnificative”
Cresterea absorbtiei fondurilor europene si disciplina strica a cheltuielilor trebuie sa fie prioritati ale Romaniei, insotite de masuri suplimentare pentru reforma in sectorul sanatatii si imbunatatirea administratiei fiscale, se spune in comunicatul FMI transmis dupa evaluarea acordului cu Romania
"Romania continua sa faca progrese in cadrul programului preventiv sustinut de Fond. Implementarea strategiei ramane solida si toate tintele programului au fost indeplinite", se arata in comunicatul FMI.
Fondul noteaza ca economia Romaniei a revenit la crestere dupa doi ani de declin, iar inflatia a coborat la un minim istoric. Totusi, proiectia economica din acest an este umbrita de inrautatirea perspectivelor din zona euro, iar respectarea in continuare a agendei de reforme economice este esentiala pentru a rezista incertitudinilor actuale si a spori potentialul de crestere.
FMI remarca totodata progresele reformelor structurale de la companiile de stat, dar considera ca accelerarea eforturilor de restructurare, imbunatatirea reglementarilor si preturile orientate catre piata in sectoarele energiei si transporturilor vor fi esentiale pentru reducerea arieratelor, cresterea eficientei economice si stimularea cresterii economice.
"Riscurile din sistemul bancar raman semnificative, din cauza nivelului ridicat al imprumuturilor neperformante si a posibilelor influente financiare din Europa, dar exista rezerve considerabile de capital care sa atenueze impactul unor socuri", se mentioneaza in comunicat.
Sunt insa esentiale vigilenta autoritatilor de supraveghere si existenta unor proceduri operationale detaliate, pentru a aplica rapid planuri de protectie. Conditiile de finantare externe s-au imbunatatit, desi accesul bancilor la finantare este pe termen scurt.
Autoritatile de la Bucuresti au decis in Luna martie a anului trecut sa prelungeasca intelegerea cu FMI, printr-un acord de precautie in valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI. Atunci, FMI a pus la dispozitia Romaniei o prima transa in valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).
Acordul este insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala.
Pe acelasi subiect: