Excedent bugetar in octombrie. Deficitul la zece luni scade la 7,6 miliarde lei, 1,21% din PIB
Bugetul general consolidat a inregistrat excedent in luna octombrie, iar deficitul la zece luni a coborat de la 8,1 miliarde lei la 7,6 miliarde lei, respectiv 1,21% din PIB. Adica la mai putin de jumatate din tinta de deficit de 2,5% din PIB negociata pentru acest an cu Fondul Monetar International.
"In trimestrul al patrulea este un deficit mai mare prognozat, deci si cheltuieli mai mari. Daca veniturile raman pe program, deficitul de la final de an ar putea fi usor mai mic decat cel stabilit la rectificare, dar vestea buna este ca ne vom incadra sigur in tinta de deficit negociata pe cash. Este o rezerva binevenita si pentru deficitul pe ESA, care va fi definitivat anul viitor, dupa retratarea companiilor de stat", a declarat pentru Mediafax ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
La inceputul lunii noiembrie, autoritatile romane au negociat cu FMI o noua tinta de deficit pentru acest an, in crestere de la 2,3% la 2,5% din PIB, diferenta care sa se reflecte exclusiv in cheltuieli suplimentare pentru co-finantarea proiectelor realizate din fonduri europene.
"In luna noiembrie veniturile merg bine, dar s-au realizat si ceva cheltuieli mai mari. In primul rand s-a realizat capitalizarea CFR Calatori, de unde banii nu stim exact cand se intorc la buget", a mai spus Voinea.
Executia bugetara aferenta lunii octombrie a inregistrat un excedent de 577,8 milioane de lei, care se datoreaza in principal incasarilor din impozitul pe profit aferente trimestrului al treilea, potrivit datelor Ministerului Finantelor.
Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 166,7 miliarde lei (26,7% din PIB) in primele 10 luni si au fost cu 4,6% mai mari in termeni nominali fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Incasarile din impozitul pe profit au urcat cu 1,5% fata de perioada similara din 2012, iar cele din impozitul pe venit cu 7,8% datorita cresterii veniturilor salariale, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar, a cresterii punctului de pensie si a majorarii salariului minim de la 1 februarie 2013 si respectiv 1 iulie 2013.
Veniturile din TVA au crescut cu 4,2%, in timp ce din accize au fost mai mari cu 3,4%, influentate de majorarea accizei la motorina, bere si tigarete, precum si de cursul de schimb luat in calcul la plata taxelor.
Incasarile din contributiile de asigurari sociale au fost mai mari cu 5,2%, sustinute de cresterea veniturilor salariale.
La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat, de asemenea, cresteri fata de anul precedent la veniturile din impozite si taxe pe proprietate (+6,2 %) si la venituri nefiscale (+4,6%).
Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate au continuat evolutia ascendenta si au fost cu 18,9% mai mari fata de cele din luna precedenta.
Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 174,3 miliarde lei (27,9% din PIB), au crescut in termeni nominali cu 4,6% fata de primele zece luni din anul precedent, dar ca pondere in PIB au scazut cu 0,5 puncte procentuale.
Cheltuielile de personal au crescut cu 14,5%, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar si a platii obligatiilor stabilite prin hotarari judecatoresti.
Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut, de asemenea, cu 11,9%, ca urmare a masurilor legislative si a resurselor alocate in scopul platii arieratelor de catre administratiile locale, precum si pentru plata arieratelor la spitale.
Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 22,6 miliarde lei, respectiv 3,6% din PIB.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS