Directorul de operatiuni din BNR, Serban Matei, va fi reprezentantul Romaniei la FMI, in locul lui Mihai Tanasescu
Directorul Directiei operatiuni de piata din Banca Nationala a Romaniei, Serban Matei, va fi numit reprezentant al Romaniei la Fondul Monetar International, in locul lui Mihai Tanasescu, care va prelua pozitia de vicepresedinte al Bancii Europene pentru Investitii.
"Serban Matei va prelua pozitia de reprezentant al Romaniei la finele acestei veri", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Matei a absolvit in 1992 facultatea de Finante-Banci de la Academia de Studii Economice, iar din acelasi an lucreaza in Banca Nationala a Romaniei.
El a fost numit director al Directiei operatiuni de piata in toamna anului 2010, anterior ocupand postul de director adjunct al acestei directii.
Matei detine si pozitia de presedinte al ACI Romania - Asociatia Pietelor Financiare si este membru al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma.
Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI si fost ministru al Finantelor, va fi numit vicepresedinte al Bancii Europene pentru Investitii (BEI), pentru un mandat de sase ani, pozitie pe care Romania o va detine in premiera.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS