Director în BNR: Sectorul bancar își va permite și în 2021 să acorde finanțări fără constrângeri. Suntem bine poziţionaţi pentru a face faţă eventualelor probleme
Bani, banci, economie
Sectorul bancar românesc rămâne şi în 2021 cu o situaţie financiară care să-i permită să continue finanţarea fără constrângeri pe partea de solvabilitate şi lichiditate, a declarat, miercuri, Florian Neagu, director adjunct, Direcţia de Stabilitate Financiară, Banca Naţională a României.
"Sectorul bancar românesc cred că rămâne şi în 2021 cu o situaţie financiară care să-i permită să continue finanţarea fără constrângeri pe partea de solvabilitate şi lichiditate. Recent am şi finalizat exerciţiul anual de testare la stres a sectorului bancar, iar vestea bună este că inclusiv într-un scenariu advers băncile principale din sistem, cele care contează pentru finanţarea economiei reale vor rămâne cu această posibilitate de a continua creditarea fără respectivele constrângeri de care spuneam. Prin urmare, imaginea de ansamblu pentru anul 2021 rămâne sub semnul prudenţei, incertitudinii, dar cred că suntem bine poziţionaţi în a face faţă eventualelor probleme care o să apară", a spus Florian Neagu, în cadrul unui eveniment referitor la bugetul anului viitor.
El a menţionat că sunt câteva tendinţe care se aşteaptă să se manifeste în 2021, enumerând trei dintre ele.
"Prima tendinţă este că legătura între stat şi bănci ne aşteptăm să se majoreze pentru că nevoile de finanţare ale statului rămân ridicate, iar sectorul bancar românesc a fost un partener în strânsă conexiune cu autorităţile pentru a finanţa aceste nevoi", a declarat Florian Neagu, citat de Agerpres.
El a precizat că, în luna martie a anului acesta, conform datelor statistice din ultimele două decenii, pentru prima oară ponderea creditelor acordate de bănci economiei reale nu mai este majoritară în bilanţul băncilor. Aceasta a scăzut sub 50%, iar acum este 47,6% ponderea creditului acordat de către sectorul bancar economiei reale.
Florian Neagu a spus că este foarte posibil ca şi în anul următor să continue această scădere începută de ceva timp şi problema care se pune este dacă finanţarea firmelor şi a populaţiei ar putea să fie afectată.
"Avem motive să fim optimişti. Considerăm că şi programele guvernamentale au ajutat ca procesul de creditare către companii să continue. De asemenea, băncile au suficientă lichiditate în raportul credite-depozite, care a ajuns la 69% în luna octombrie a anului acesta. Tot scade, ceea ce înseamnă că băncile au surplus şi mai mare de lichiditate care trebuie fructificat, dar cu toate acestea monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă cu finanţarea de către bănci a sectorului real", a afirmat Florian Neagu.
A doua tendinţă este legată de perspectiva riscului şi a profitabilităţii, iar până în prezent situaţia arată bine. Florian Neagu a precizat că rata creditelor neperformante a ajuns în octombrie la 3,9%, iar gradul de acoperire cu provizioane a pierderilor a rămas la 63%. Pe partea de profitabilitate, se vede o provocare importantă venită pe canalul exterior.
În cadrul videoconferinţei ZF BRD Sud-Est Buget 2021 - "Cum pregătim viitorul: Cum rezolvăm ecuaţia de business a anului ce vine?", Florian Neagu a mai spus că a treia tendinţă este legată de faptul că se vede mai mult decât în trecut necesitatea fructificării resurselor europene şi a planurilor care sunt acum pe agenda europeană, de la schimbări climatice sau agricultură pe alte principii. El a precizat că sunt sume mari alocate şi că acestea trebuie cofinanţate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS