Economistul-șef al BNR propune săptămâna de lucru de 4 zile și tăieri de salarii la bugetari, pentru reducerea cheltuielilor și scăderea deficitului. Lazea: ”Va fi necesară și o creştere a ratelor de impozitare”
Valentin Lazea
Deficitul bugetar va rămâne, anul viitor, deosebit de ridicat în comparaţie cu regiunea și este nevoie de măsuri atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, susține economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea. El propune ca posibile soluții program de lucru de patru zile pe săptămână pentru bugetari cu reducerea corespunzătoare a salariilor și înghețarea angajărilor.
Într-o videoconferinţă organizată de Consiliul Fiscal şi Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Lazea a avertizat că fără măsuri de ajustare, deficitul bugetar va depăşi anul viitor 8% din PIB, după ce în acest an este previzionat de Guvern la peste 9%.
"Reducerea cheltuielilor ar fi necesară numai că trebuie să crească în viitor alte cheltuieli nesalariale, cheltuieli cu dotarea spitalelor, cu dotarea şcolilor, cu infrastructură etc. Deci, chiar presupunând că vreun Guvern îşi asuma actul politic de a îngheţa salariile şi pensiile, tot nu va fi suficient că alte cheltuieli de natură nesalarială vor trebui să crească. Vin cheltuieli deja legiferate din urmă care încă nu s-au manifestat în anul acesta: cheltuieli cu alocaţiile copiilor, cu profesorii etc.", a precizat economistul-şef al BNR, potrivit Agerpres.
În opinia sa, şomajul, ca urmare a pandemiei, va creşte mult în mediul privat.
"Îşi va permite statul să concedieze bugetari şi să adauge şomeri din sectorul de stat la şomajul deja crescut din sectorul privat? Este un mare semn de întrebare dacă îşi va permite acest lucru. Asta nu înseamnă că statul este legat de mâini şi de picioare. Se pot imagina soluţii pentru bugetari - pentru că nu este deloc normal ca salariul mediu bugetar să fie mai mare decât în mediul privat", a mai spus Lazea.
Acesta vine cu un exemplu de soluţie, respectiv săptămâna de lucru de patru zile pentru bugetari, cu reducerea cu o cincime a salariului acestora.
"O soluţie ar putea fi, de exemplu, săptămâna de lucru de patru zile pentru bugetari, cu reducerea cu o cincime a salariului. Măcar aşa s-ar ajunge spre un cvasiechilibru între salariile bugetare şi salariile din mediul privat. Iarăşi, o soluţie ar fi din nou o intrare în sectorul bugetar la şapte ieşiri, cum s-a mai aplicat în trecut şi se mai pot imagina. Una peste alta, din reduceri de cheltuieli eu nu văd cum s-ar putea în următorii patru ani obţine mai mult de 1,5-2% maxim ajustare. Or, noi trebuie să ajustăm de la 9% din PIB la 2% din PIB în anul 2024. Avem nevoie de 7 puncte - şi atunci, din cele 7 puncte din care scădem 2 puncte reducere de cheltuieli mai rămân 5 puncte aproximativ procente din PIB din creşteri de venituri. Şi aici mi se spune colectare mai bună. Foarte bine, colectare mai bună. Mi se spune colectare mai bună de peste 20 de ani. Asta înseamnă că, din ziua zero după câştigarea alegerilor, Guvernul trebuie să lanseze licitaţii pentru dotarea informatică a ANAF, pentru case de marcat electronice, licitaţiile la noi se contestă, iarăşi se organizează, durează", a subliniat Lazea.
În replica la afirmațiile lui Valentin Lazea, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că programul de guvernare al PNL nu vorbeşte despre tăierea salariilor bugetarilor, dar, cu certitudine, salariile demnitarilor vor fi îngheţate.
"Am citit afirmaţia domnului economist. Este părerea dânsului. Este un scenariu la care dânsul s-a gândit. Nu cred că aţi văzut în programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal că vorbim de tăieri de salarii în sectorul bugetar. Deci nu vorbim despre aşa ceva. Vorbim eventual de îngheţarea, şi cred că cu certitudine, a salariilor demnitarilor. Asta se va întâmpla cu certitudine, cum s-a întâmplat la 1 ianuarie 2020: salariile demnitarilor nu au crescut", a spus Popescu, la Antena 3.
”Atâtea portiţe fiscale și atâtea exceptări, încât din cota unică nu a mai rămas nimic"
Totodată, Lazea a subliniat că sunt "atâtea portiţe fiscale, atâtea exceptări, atâtea facilităţi care s-au dat la neplata impozitelor pentru atât de multe categorii încât din cota unică nu a mai rămas nimic".
"Şi aici mă adresez celor care au susţinut cota unică în 2005 şi în toţi anii de atunci şi până acum - această atitudine de a spune deschis că din cota unică nu a mai rămas nimic şi să se revină măcar la principiile cotei unice pentru că nu este normal ca o parte mică din firme să plătească 16% impozit pe profit, iar imensa majoritate să plătească 1% din cifra de afaceri. Nu este corect ca TVA-ul să nu fie 19%, să fie 19%, 9% sau 5% sau zero, dividendele să fie impozitate cu 5% - şi nu ca şi celelalte câştiguri de capital cu 16% etc., iar anumite categorii - constructori, informaticieni - să nu plătească anumite impozite. Măcar cei care au susţinut cota unică ar trebui să aibă un punct de vedere", a susţinut el.
Potrivit lui Lazea, de la un deficit de peste 9% anul acesta pe politici nemodificate anul viitor se va ajunge la un deficit probabil de peste 8%, ceea ce probabil ne-ar singulariza în sens negativ.
"Cehia îşi propune pentru anul viitor un deficit bugetar de - 4,9% pe care ei îl consideră foarte relaxat, Bulgaria îşi propune anul viitor un deficit de - 2,9%. Deci, în contextul acesta, să apari cu un deficit de peste 8%, chiar dacă Comisia poate nu te va penaliza şi va mai închide ochii un an, pieţele în schimb au toate şansele să te penalizeze. Trebuie făcut ceva ca încă de la anul să scadă deficitul sub 7%, aşa cum a promis de fapt ministrul Finanţelor Publice, fără a spune concret prin ce măsuri, dar în alte intervenţii a spus că va face numai prin colectarea mai bună a veniturilor această reducere de deficit. Măcar să se ajungă la sub 7% anul viitor, însă chiar dacă s-ar realiza acest lucru rămâne de văzut cum se va putea face reducerea la până sub 3% la orizontul anului 2024 care, atenţie, este un an electoral şi ştim ce se întâmplă în România în ani electorali", a atras atenţia Valentin Lazea.
”Va fi necesară o creştere a ratelor de impozitare”
Economistul-şef al BNR consideră totodată că va fi necesară "o anumită creştere a ratelor de impozitare", în condiţiile în care, de exemplu, impozitul pe proprietate, în România, este printre cele mai mici din Europa.
Acesta a subliniat că "tot sistemul fiscal îl încurajează pe om să scoată banii din întreprindere, să nu-i reinvestească şi să-i bage în imobiliare".
"De ce, totuşi, cred că va fi necesară şi o anumită creştere a ratelor de impozitare? De exemplu, în ceea ce priveşte impozitul pe proprietate, este printre cele mai mici din Europa, în România. Totodată, în România, factorul lipsă, factorul care este cel mai rar este capitalul, capitalul intern. Forţă de muncă avem, productivitate slavă Domnului încă mai avem, capitalul intern lipseşte dar, şi atât cât este, capital intern, 80% din el se duce în bunuri imobiliare. De ce se duce? Nimeni nu a făcut o analiză foarte atentă: pentru că tot sistemul fiscal îl încurajează pe om să scoată banii din întreprindere, să nu-i reinvestească şi să-i bage în imobiliare", a menţionat economistul-şef al BNR, în cadrul conferinţei online "Bugete naţionale în vremuri de pandemie".
Valentin Lazea a venit cu trei exemple în acest sens.
"Vă dau trei exemple: numărul 1 - taxa pe dividende, care este de numai 5%, deci mai mică decât pe celelalte forme de câştig de capital, te invită să scoţi bani din firmă şi, în loc să îi reinvesteşti în firmă şi în activităţi productive, să îi duci acasă. Punctul 2: Fiind foarte slab impozitate proprietăţile, e tot ca un fel de invitaţie de a nu te duce cu banii în acţiuni la Bursă sau în fonduri de pensii sau în asigurări sau chiar în investiţii productive şi, cel mai uşor, din punct de vedere fiscal este să investeşti în imobiliare - pentru că acolo vei fi taxat cel mai puţin şi, culmea, la asta se mai adaugă şi Punctul 3. Dacă vrei să faci tranzacţii imobiliare, odată ce ai investit în ele, iarăşi eşti ajutat fiscal, pentru că primele, nu 90.000 euro, acum Parlamentul în înţelepciunea sa a crescut la 140.000 euro vândute, sunt taxate cu TVA de numai 5%", a precizat economistul-şef al BNR.
Potrivit acestuia, este normal ca economiştii să pună problema creşterii acestor taxe.
"Pai cum să nu fii împins, în loc să investeşti în producţie, în titluri de stat, în titluri cotate în pensii şi în fonduri de investiţii, cum să nu fii tentat să scoţi bani din întreprindere, să investeşti în imobiliare, să faci tranzacţii cu imobiliare? Tot sistemul este croit în aşa fel. Şi atunci vin eu şi vă întreb: Nu este normal ca economişti să punem problema creşterii acestor taxe?", a mai spus Lazea.
Atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, au anunțat în ultima perioadă că în construcția bugetară pentru anul viitor nu se ia în calcul o creștere a taxelor și impozitelor.
Pe acelasi subiect: