Reducerea TVA a fost amânată, la cererea PNL: ”Facem un apel la responsabilitate”
Deputații au decis miercuri să retrimită la comisia de specialitate pentru 2 săptămâni proiectul privind scăderea taxei generale pe valoarea adăugată (TVA) de la 19 la 16 procente şi a celei pentru livrarea de alimente, de la 9 la 5%.
Asta, după ce măsura care ar duce la ieftinirea tuturor produselor şi serviciilor din România a fost votată în comisia de buget a Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Dacă s-ar vota şi în plen, decizia ar provoca o gaură de 10 miliarde de lei în buget, potrivit analiştilor.
Atât premierul Orban, cât şi preşedintele Iohannis s-au declarat împotriva scăderii TVA, pe motiv că ar arunca în aer bugetul. Asta, deşi iniţiativa legislativă, a fost depusă de liberali pe vremea când erau în opoziţie, dar, spun guvernanţii, este folosită acum de PSD, în scop populist.
Propunerea legislativă a PNL privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit raport favorabil la Comisia pentru buget - finanţe a Camerei Deputaţilor. Proiectul depus în trecut de 5 liberali a fost propulsat acum de PSD. Cei de la PNL au fost împotrivă.
Dan Vîlceanu, deputat PNL: “Dacă e atât de bine să reducem TVA-ul, de ce nu aţi respectat programul de guvernare să-l reduceți de la 19 la 18 la sută?”
Președintele comisiei: “Data viitoare! Am avut o moţiune, aveam şi noi un plan, asta e”.
Eugen Neaţa, deputat PNL: “E imposibil de preluat într-un calcul de impact bugetar pentru anul 2020 şi de aceea cu respect vă solicităm domnule preşedinte să amânăm decizia unui vot la acest proiect de lege până avem toate datele de la guvern încât să ştim că suntem şi în aplicabiliatea legii responsabilităţii bugetar fiscale şi în legea plafonaelor tocmai înainta spre asumare.”
Secretar de stat: “Punctul de vedere e în curs de elaborare, ce pot să vă confirm este că lucrăm pentru determinarea fisei financiare, astfel încât să putem să vă prezentăm o valoare privind impactul financiar.”
Premierul Orban nu susţine o asemenea măsură şi s-a dezis de proiectul depus în trecut de colegii săi liberali.
Ludovic Orban, premier: “Nu vom vota un proiect, chiar dacă aparține unui coleg de-al nostru, care a inițiat un proiect de lege ca parlamentar individual, și nicidecum din partea PNL.”
Proiectul de lege prevede, pe lângă reducerea de la 19 la 16% a TVA-ului general, şi reducerea la 5 procente, de la 9 cât e în prezent, pentru livrarea de alimente. Nici preşedintele nu e de acord cu aceasta măsură, nu acum.
Klaus Iohannis, preşedinte: “Sunt convins că în Parlament aceste chestiuni vor fi dezbătute și discutate și eu contez pe înțelepciunea politică a tuturor partidelor din Parlament. În final, pe cine să ajute să împovărezi un buget care deja are constrângeri semnificative?”
România are acum o cotă generală de TVA de 19% şi 5% pentru alimente. În acest an, estimarea arată că, la buget, din această taxă ar ajunge circa 70 de miliarde de lei. Puţin, comparativ cu Bulgaria, Polonia, Ungaria, sau chiar şi cu media Uniunii Europene. Dacă s-ar reduce TVA-ul, s-ar vedea imediat în preţuri mai mici la toate produsele şi serviciile spun reprezentanţii magazinelor.
Valer Hancaș, reprezentantul unui lanţ de hipermarketuri: “Dacă decizia este finală până la sfârşitul anului 2019, cu siguranţă noile preţuri vor fi regăsite la raft începând chiar cu 1 ianuarie 2020.”
Femeie: “E bine, ce să zic, am impresia că poate noul guvern ne va aduce ceva mai bun”
Bărbat: “Personal cred că vor exploda puţin preţurile, chiar dacă comercianţii vor simţi scăderea TVA, nu cred că va fi o soluţie aşa bună pe termen scurt, în viitor vom vedea. ”
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în Parlament, unde miercuri ajunge la vot final această iniţiativă. În Camera Deputaţilor susţinătorii reducerii TVA au, teoretic, voturile PSD şi ale Pro România, în timp ce USR, PNL, UDMR se pare că se vor abţine de la vot.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS