Deficitul bugetului general consolidat a urcat în 2017 la 24,3 mld. lei, respectiv 2,88% din PIB, dublu față de anul anterior, dar sub ținta propusă de 2,96%
Comparativ cu anul 2016, deficitul bugetului general consolidat a crescut cu aproximativ 32,5%, de la 18,304 miliarde de lei (2,40% din PIB) la 24,3 miliarde de lei, anul trecut.
"Execuţia bugetului general consolidat, pe baza datelor operative de execuţie, pe anul 2017, s-a încheiat cu un deficit de 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din PIB, sub ţinta anuală stabilită de 2,96% din PIB" , precizează MFP.
Potrivit sursei citate, veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 251,8 miliarde lei, reprezentând 29,9% din PIB, comparativ cu 29,4% din PIB în 2016, iar procentual veniturile au fost cu 12,5% mai mari, în termeni nominali, în comparaţie cu anul precedent.
De asemenea, veniturile încasate pe principalele patru bugete componente ale bugetului general consolidat, respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), au reprezentat 100,3% din programul veniturilor administrate de către Fisc.
Per ansamblu, în 2017 s-au înregistrat creşteri faţă de anul anterior la încasările din contribuţiile sociale (cu 10,4 miliarde lei, respectiv plus 17%), din impozitul pe salarii şi venit (cu 2,4 miliarde lei, +8,6%) şi din veniturile nefiscale, care au fost cu 3,8 miliarde de lei peste cele din 2016 (+21,1%).
Pe de altă parte, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 9,1% comparativ cu anul 2016, MFP precizând că diminuarea a fost determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale.
Totodată, încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii s-au majorat, în 2017, cu 38,1% faţă de anul anterior, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
În ceea ce priveşte veniturile din TVA, datele MFP arată că, anul trecut, s-a înregistrat o creştere de 3,6% "determinată în special de încasările din a doua a parte a anului, în condiţiile în care au fost aplicate măsurile de reducere a cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, măsură care s-a reflectat în încasările din luna februarie 2016, precum şi reducerea din februarie 2017 a cotei standard de TVA de la 20% la 19%".
În plus, sumele de la Uniunea Europeană (UE) în contul plăţilor efectuate sunt în sumă de 17,1 miliarde lei.
La nivelul anului trecut, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 276,1 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 14% fa?ă de anul 2016, în timp ce cheltuielile de personal au crescut cu 22%.
Totodată, cheltuielile cu bunuri şi servicii şi cu subvenţii au scăzut faţă de anul 2016 cu 0,7%, respectiv cu 6,1%, dar cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 13,1%, "fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, şi cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1.000 lei, precum şi măsurile ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale; majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie".
Conform datelor MFP, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 26,7 miliarde lei, respectiv 3,2% din PIB.