Curtea de Conturi a sesizat DNA in legatura cu activitatea bancilor pentru locuinte ale Raiffeisen si BCR si impotriva Ministerului Dezvoltarii, pe care le acuza de un prejudiciu total de 384 milioane lei in derularea sistemului de economisire-creditare sustinut de catre stat, arata un document al Curtii de Conturi.

Curtea de Conturi a constatat prejudicii de 268,78 milioane lei la BCR Banca pentru Locuinte, de 59,97 milioane lei la Raiffeisen Banca pentru Locuinte si de 55,09 milioane lei la Ministerul Dezvoltarii, valoarea totala a prejudiciilor din acest caz fiind de 383,8 milioane lei (85,3 milioane euro, la cursul actual), potrivit Curtii de Conturi.

In urma acestor controale, activitatea celor doua banci pentru locuinte a fost suspendata. Pe baza acestor acuzatii, Curtea de Conturi a sesizat DNA, prin adresa 40495 din 8 iunie 2016.

Curtea de Conturi acuza cei doi actori ai pietei- BCR Banca pentru Locuinte si Raiffeisen Banca pentru Locuinte ca au "gestionat un mecanism" prin care au acordat primele oferite de stat in mod ilegal si ca si-ar fi vandut produsele catre minori si varstnici, lucru interpretat ca fiind interzis de lege. Modelul de afaceri al bancilor pentru locuinte presupune ca cei care economisesc 1.000 de euro pe an primesc de la stat 250 de euro, iar la aceasta suma se adauga si bonificatia primita de la banca.

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.