Creditele în lei, din ce în ce mai scumpe. Analiști: Indicele ROBOR se va dubla în 2018 și va depăși 4%
Indicele ROBOR se va dubla anul viitor, după ce am asistat deja la o dublare în ultimele luni. Sunt previziunile analiştilor bancari, care vorbesc despre valori care ar putea depăşi 4%.
În aceste condiţii, Banca Naţională face noi recomandări băncilor: să facă mult mai serios acele teste de stres prin care oamenii sunt avertizaţi cu cât le creşte rata în cazul celor mai negre scenarii. Acum, cei mai mulţi clienţi nici nu dau importanţă acestor calcule, spun brokerii.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează dobânzile celor mai multe credite în lei, a ajuns la 2,18%, un nou maxim al ultimilor trei ani, de la 0,9% cât era în vară. Analiştii spun că evoluţia va fi la fel de abruptă şi anul viitor, astfel că până la finalul anului 2018, indicele ar urma să fie 4%.
Iancu Gudă, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari: ”Vremea dobânzilor mici s-a dus, pentru că a venit vremea inflaţiei mari, iar la inflaţie mare, dobânzile pentru să fie peste, pentru că creditorul, atunci când acorda un credit, să câştige un randament real pozitiv. Dacă nu vom obţine un rezultat acceptabil al absorbţiei fondurilor europene, dacă investiţiile străine nu îşi vor reveni, nivelul de 3% ar trebui să fie deja depăşit încă din primul trimestru al anului următor, urmând să crească gradual până la 4% pe măsură ce ne apropiem de finalul anului următor.”
Pentru un credit Prima Casă, de exemplu, de 230 de mii de lei, făcut anul trecut, rata lunară era iniţial de numai 1050 de lei. Până acum, a crescut deja cu aproximativ 200 de lei, iar anul viitor ar urma să ajungă la 1500, conform previziunilor analiştilor.
În aceste condiţii şi BNR le recomanda băncilor să insiste pe testele de stres care le arăta oamenilor cât le-ar putea creşte rata.
Dan Suciu, BNR: ”Banca Naţională doreşte ca aceste teste să fie făcute cu mai multă acuitate în perioada următoare, tocmai pentru că avem evoluţii pe dobânzi şi evoluţii pe cursul de schimb. În consecinţă, lucruri care păreau la un moment dat extrem de stabile îşi arată adevărata lor evoluţie. Am observat şi acest lucru trebuie să ne dea de gândit şi nouă, şi băncilor, şi celor care doresc să ia credite, o supraexpunere a persoanelor cu venituri reduse.”
Dragoș Nichifor, broker de credite: ”În acest moment, orice client care solicită un credit în banca primeşte o fișă europeană de informaţii standardizate. Foarte mulţi dintre clienţi nici nu se obosesc să citească documentul, iar cei care îl citesc întâlnesc cifre aberante, care aduc mai degrabă a glumă. Este situaţia în care rata poate să crească de peste 35 de ori.”
Oficialii BNR recomandă ca gradul de îndatorare să nu depăşească jumătate din veniturile lunare. Băncile au respectat asta, dar în ultimul trimestru au relaxat moderat standardele de creditare, potrivit unui raport BNR.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS