CE returneaza Romaniei peste 31 mil. euro din contributia la bugetul UE
Euro
Uniunea Europeana va returna Romaniei o suma de 31,4 milioane de euro in contul contributiei la bugetul UE pentru perioada 1995-2013, ca urmare a ajustarilor efectuate in urma introducerii noii metodologii ESA 2010 pentru calculul produsului intern brut al statelor membre.
Potrivit calculelor preliminare ale Comisiei Europene, obtinute de Financial Times, contributia Romaniei la bugetul UE pentru perioada mentionata a fost revizuita in scadere cu 106,5 milioane de euro, la 75,1 milioane de euro (331,3 milioane lei).
Diferenta rezultata, de 31,4 milioane de euro, va fi returnata in contul tarii la inceputul lui decembrie, potrivit Comisiei, care noteaza ca cifrele sunt provizorii. Varianta oficiala a documentului va fi comunicata statelor membre in noiembrie, scrie Mediafax.
Bugetul UE este alcatuit in proportie de aproape 99% din sume incasate de la statele membre pentru veniturile din TVA si venitul national brut. Din suma de 331,3 milioane de lei pe care Romania trebuie sa o plateasca la bugetul blocului comunitar, 9,5 milioane de lei provin din incasarile de TVA, in timp ce 328,1 milioane de lei din venitul national brut.
Dintre statele UE, 9 trebuie sa plateasca in plus pentru contributia datorata la buget, in timp ce celelalte 19 vor primi returnari de fonduri.
Marea Britanie, al carui PIB a fost revizuit in urcare dupa introducerea ESA 2010, trebuie sa plateasca o contributie suplimentara de 2,1 miliarde de euro la bugetul UE, echivalentul a aproape o cincime din contributia de anul trecut.
Premierul britanic David Cameron a anuntat ca va contesta decizia CE si a avut deja o intrevedere pe tema cu omologul din Olanda, Mark Rutte, a carui tara va trebui sa plateasca o suma aditionala de 642 milioane de euro, noteaza Financial Times.
Revizuirile preliminare anuntate de CE arata ca Italia va plati in plus 340,1 milioane de euro, Grecia 89,4 milioane de euro, Cipru 42,4 milioane de euro, Malta 13,1 milioane de euro, Bulgaria 7 milioane de euro, in timp ce Irlanda si Letonia datoreaza cate 6,5 milioane de euro.
La polul opus, Comisia va restitui 1,01 miliarde de euro Frantei, Germania va primi 779,2 milioane de euro, Danemarca 321,4 milioane de euro, iar Polonia 316,7 milioane de euro.
Pe acelasi subiect: