Cîţu anunță prelungirea termenului până la care sunt suspendate popririle și executările silite până la 25 octombrie
Austeritate, taxe, TVA, ANAF
O parte dintre măsurile de relaxare economică ce urmau să expire la finele lunii iunie vor fi prelungite până la 25 octombrie, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Măsurile economice le vom lua în şedinţa de astăzi de Guvern (joi, 11 iunie 2020, n.r.). Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa. Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie", a spus Cîţu, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Recent, ministrul Finanţelor Publice declara că, în curând, va exista un Program de relansare economică.
("...) Daţi-mi voie să nu intru în măsuri concrete, pentru că este un program pe care îl voi prezenta premierului României. Eu am văzut o versiune. Este aproape gata. Totuşi trebuie să aduc aminte că măsurile pe care le-am luat expiră pe 30 iunie. Nu am putea implementa un program care să meargă peste celălalt. Avem măsuri care încă acţionează până pe 30 iunie. Vom prezenta programul în această perioadă, dar aplicabilitatea o să fie după ce expiră aceste măsuri. În acelaşi timp trebuie să fim atenţi să vedem cum a reacţionat economia în această perioadă la aceste măsuri. Avem câteva indicii, dar totuşi ştiţi foarte bine că existe o perioadă de întârziere în economie de la momentul în care iei o măsură şi până îi vezi efectul în economie şi de aceea implementarea programului economic se va face luând în calcul şi aceste elemente. Trebuie să ştim dacă sunt foarte multe părţi în economie care au reacţionat pozitiv unele măsuri pot să continue", a afirmat oficialul.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS