Cinteza, BNR: Sistemul bancar va incheia anul cu profit
Sistemul bancar va incheia acest an cu profit, dupa ce la nivelul lunii octombrie institutiile de credit au avut un rezultat pozitiv consolidat de peste 1,6 miliarde lei, a declarat saptamana aceasta directorul Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza.
El a aratat ca circa jumatate dintre institutiile de credit din Romania vor fi profitabile pe ansamblul intregului an, iar restul vor inregistra pierderi, insa sistemul va fi pe profit.
Sistemul bancar a inregistrat o pierdere de 61 de milioane lei in luna septembrie, odata cu reclasificarea unor credite restructurate, care au dus la un plus de provizioane de 612 milioane lei, dar s-a mentinut la noua luni pe un castig cumulat de 1,46 miliarde lei.
Desi au trecut la sistemul de raportare financiara internationala, bancile calculeaza in continuare necesarul de provizioane potrivit standardului romanesc de contabilitate, inclus in filterele prudentiale constituite de banci ca rezerve.
Provizioanele pe RAS au crescut in septembrie cu 1 miliard de lei, la aproape 46 de miliarde lei, dar nu reflecta toate reclasificarile creditelor restructurate. In acelasi timp, provizioanele pe IFRS au crescut in septembrie la 34,36 miliarde lei, de la 33,74 miliarde lei la finele lunii august, cu mult peste media lunara din ultimul timp.
Sectorul bancar romanesc a inregistrat in primele opt luni un profit de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 30% fata de iunie, cand ajunsese la un rezultat de 1,15 miliarde lei, dupa ce anul trecut a consemnat pierderi cumulate de 2,3 miliarde lei, pe fondul cresterii provizioanelor.
In sistemul bancar romanesc activeaza 41 de institutii de credit, odata cu intrarea pe piata romaneasca a bancii TBI Bank EAD Sofia in primul trimestru. La finele anului trecut erau 40 de banci, dupa incetarea activitatii bancii C.R.Firenze in urma fuziunii prin absorbtie cu Intesa SanPaolo Bank.
Din cele 41, 27 sunt cu capital majoritar privat strain, 2 cu capital majoritar privat autohton, 2 banci cu capital integral sau majoritar de stat, 9 sucursale ale bancilor straine, la care se adauga si o organizatie cooperatista de credit.