Cinteza, BNR: Erste a trecut BCR pe alta companie din ratiuni financiare
Nicolae Cinteza, seful departamentului Supraveghere din BNR, declarat ca grupul austriac Erste a trecut participatia detinuta la BCR pe o alta companie a grupului din considerente exclusiv fiscale, pentru a-si reduce impozitele.
"Motivul a fost exclusiv fiscal. Este perfect legal. In Austria exista o lege care prevede ca impozitul pe care il plateste pentru expunerea pe care o are printr-o nepoata se reduce cu 10%. Este ceva fiscal. Au facut la fel pe toate pietele din Europa, noi suntem ultima autoritate de supraveghere care a aprobat", a spus Nicolae Cinteza, seful departamentului Supraveghere din BNR, potrivit Mediafax.
"Nu se schimba nimic. Noi verificam atat actionarul direct, cat si indirect. In spatele BCR este tot Erste", a mentionat oficialul BNR.
Grupul austriac nu avea voie sa faca o asemenea miscare in primii trei ani de la privatizare, insa in luna octombrie termenul a expirat, statul roman ridicand monitorizarea postprivatizare.