Ce planuri are cel care conduce cea mai mare fabrica de cash din Romania
Pana in 2013, Gheorghe Benea are in mana fraiele uneia dintre cele mai mari fabrici de bani cash din economie. Loteria Romana genereaza anual lichiditati de sute de milioane de euro, un lux de care nu se mai pot bucura de ceva timp cele mai multe companii din tara. Scaderea incasarilor din ultimii ani a redesenat insa obiectivele lui Benea, care trebuie acum sa creasca veniturile cu orice pret, chiar daca asta inseamna sacrificarea profiturilor, scrie Business Magazin.
Din biroul aflat la etajul sase al cladirii in care se afla sediul central al Companiei Nationale Loteria Romana, la intersectia unor stradute inguste, in apropiere de Piata Unirii, Gheorghe Benea nu vede pe fereastra altceva decat blocuri si masini parcate inghesuit si haotic.
Ar fi de asteptat sa fie cu totul altfel, dar omul care are pe mana una dintre cele mai puternice fabrici de cash din economia romaneasca nu pare sa fie foarte deranjat de acest lucru. Pentru ca, de obicei, nici n-are prea multa vreme sa admire peisajul.
Cand a preluat pozitia de presedinte al companiei de stat, la inceput de 2009, inlocuind-o pe Liliana Minca, Benea visa sa conduca Loteria ca pe firma privata.
"S-a dovedit a nu fi chiar atat de simplu", spune acum managerul in varsta de 57 de ani.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS