Cat te costa daca vrei sa dai banca in judecata
In timp ce plangerea la banca nu costa nimic, un proces ar putea echivala cu o cheltuiala de la 200 pana la cateva mii de euro, daca reclamantul nu are castig de cauza.
Numarul clientilor care au apelat la avocati pentru a da in judecata bancile din cauza diverselor nereguli din relatia contractuala cu acestea a ajuns deja la peste 2.000, iar alte mii de persoane li s-ar putea alatura, dupa cum sustin avocatii, scrie Gandul.
Majoritatea neregulilor semnalate de clienti privesc nerespectarea OUG 50/2010 de catre unele banci.
Drumul de la analizarea actelor aditionale pana la procesul in urma caruia instanta va decide cine are dreptate, clientul sau bancherul, este insa unul lung si nu neaparat ieftin. gandul va prezinta, pas cu pas, etapele care trebuie parcurse si costurile aferente acestui demers.
*Rezolvarea amiabila. Primul pas recomandat de Protectia Consumatorilor pentru rezolvarea unui diferend cu o banca este rezolvarea amiabila.
Astfel, in momentul in care clientul descopera anumite prevederi cu care nu este de acord sau care sunt neclare, el este sfatuit de ANPC sa depuna o notificare la banca. Aceasta trebuie, pentru a avea valoare legala intr-un eventual proces sau plangere la Protectia Consumatorilor, sa aiba numar de inregistrare sau confirmari de primire. Conform legii, banca este obligata sa raspunda la notificare in 30 de zile.
Citeste continuarea acestui material in Gandul!
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS