Câinii în care statul investește 150.000 de euro, dar care produc peste un milion de euro pentru România, anual
Caini Vama
Echipele canine antrenate pentru depistarea marfurilor de contrabandă de la Vamă sunt deosebit de eficiente, iar statul român adună anual peste un milion de euro din amenzi şi confiscări în urma contrabandei cu tutun.
Potrivit lui Alexandru Ioniţă, șeful Centrului de formare a echipelor canine care acţionează în sectorul vamal din România, statul investeşte în echipele canine aproximativ 150.000 de euro.
"Echipele canine reprezintă un mijloc complementar al controlului vamal, noi venim în sprijinul structurii de control din frontieră sau al colegilor noştri din echipele mobile, inclusiv al celor din alte instituţii ale statului care au atribuţii în combaterea şi prevenirea contrabandei cu ţigări şi a traficului de droguri. E o chestie cu care noi ne mândrim, faptul că în România suntem singurii şi avem rezultate deosebite, aici, la Giurgiu, este singurul centru care a format câini pentru detecţia de telefoane mobile, care au fost pregătiţi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Am pregătit câini pentru vamă, inclusiv pentru detecţia de cash, de numerar, şi sunt chestii care au fost pionierat în România chiar dacă noi, ca şi structură vamală, nu avem o tradiţie foarte mare în spate şi am dezvoltat această activitate din anii 1999- 2000. Avem rezultate, ca un exemplu de eficienţă a echipelor canine, anual, din amenzi, ţigări confiscate, maşini confiscate care au fost utilizate în contrabanda cu ţigări, statul român adună peste un milion de Euro, iar instituţia investeşte maximum 150 de mii de euro, deci raportul de eficienţă este foarte bun”, a declarat marţi, la Giurgiu, şeful Centrului de formare a echipelor canine, Alexandru Ioniţă.
La centrul de formare a echipelor canine de la Giurgiu a avut loc conferinţa de la lansare a campaniei naţionale "Contrabanda e crimă organizată", la care a participat şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Acesta a declarat că echipele canine vor fi sprijinite cu fonduri pentru ţinuta conductorilor, maşini, medici veterinari. De asemenea, potrivit ministrului Teodorovici, se intenţionează dezvoltarea a încă două centre de acest fel la Cluj şi la Tulcea, dar şi ca acest centru de la Giurgiu să fie mutat şi modernizat la nivel european la Bucureşti, în Pantelimon.
La finalul evenimentului, 14 echipe canine au efectuat demonstraţii pentru depistarea ţigărilor de contrabandă, a banilor sau drogurilor.
Anterior, ministrul Teodorovici a declarat că va manifesta toleranţă zero faţă de tot ceea ce înseamnă evaziune fiscală. El a adăugat că va susţine în special lupta împotriva contrabandei cu ţigări, el punctând că acest obiectiv poate fi mai bine susţinut prin desprinderea de ANAF a activităţii vamale.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS