Bugetul de stat va depăși pentru prima dată 1.000 de miliarde de lei, în 2019, pe o creștere economică de 5,5%. Cum împarte Teodorovici banii
Eugen Teodorovici
Bugetul de stat pentru 2019 depăşeşte pentru prima dată 1.000 de miliarde de lei, Produsul Intern Brut fiind estimat la 1.022 miliarde de lei, iar anul viitor va fi unul al investiţiilor, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
"Facem istorie. Avem circa 1.022 miliarde PIB estimat pentru anul viitor. Trebuie să fie un buget bine dezbătut pentru a arăta de unde vin banii, unde se duc, mai ales pe zona de investiţii. Mizăm pe o creştere economică de 5,5%. Vrem să mergem pe un deficit mult mai scăzut decât în 2018. Este o obligaţie pe care o asumăm faţă de Comisia Europeană, faţă de structurile internaţionale", a afirmat ministrul Finanţelor marţi seara, la Antena 3, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că bugetul Ministerului Educaţiei creşte cu 15% faţă de acest an, conform protocolului încheiat cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar, iar bugetul Sănătăţii va fi mai mare cu 8%.
"Pe Educaţie am semnat un protocol cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar unde ne-am angajat la o creştere anuală a bugetului cu 15% faţă de anul curent şi asta se va face an de an, până când atingem angajamentul din Constituţie de 6% din PIB pentru Educaţie. Cel puţin pe Educaţie avem o creştere de 15% faţă de anul acesta, iar la Sănătate o creştere de 8%", a explicat şeful de la Finanţe.
Totodată, acesta a menţionat că bugetele instituţiilor vor fi mai mari sau mai mici faţă de 2018 în funcţie de modul în care fiecare ordonator de credite îşi va justifica acţiunile pentru anul următor.
"Anul 2019 trebuie să fie un an al investiţiilor. Bugetul trebuie să intre la vot în Parlament după ce este foarte bine discutat, pe fiecare capitol în parte, pe instituţii, pe ordonatori principali de credite. Să se arate foarte clar că este orientat către investiţii. Pe de-o parte să ne onorăm investiţiile asumate pe zona de venituri ale populaţiei, adică pensii şi salarii, dar în paralel la fel de mult şi partea de investiţii. Se spunea că, dacă România va mai construi o autostradă, depăşeşte Portugalia la partea de PIB. Deci, este foarte important pentru noi ca ţară să investim. Am purtat nişte discuţii pe zona de infrastructură mare, de transport în special, astfel încât să ştim clar ce facem anul viitor şi lumea să înţeleagă exact care este stadiul fiecărui proiect în parte şi să ne poată contabiliza după ceea ce spunem foarte clar pe fiecare tronson de autostradă, drum expres, cale ferată sau altceva", a arătat Eugen Teodorovici.
Referitor la faptul că bugetul nu poate fi aprobat fără acordul CSAT, ministrul Finanţelor consideră că, din punct de vedere al bugetului, Parlamentul este suveran.
"Peste CSAT, Parlamentul este totuşi suveran din punct de vedere al bugetului. Adică şi un aviz în CSAT poate fi discutat, comentat şi votat poate într-un alt fel", a precizat Eugen Teodorovici.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie.
"Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite. Drept urmare, preşedintele României a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi", a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Mai multe despre:
#bugetul de stat#buget 2019#crestere economica#Eugen Teodorovici#Ministerul Finantelor
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS