Bugetarii, in pericol sa nu-si ia salariile! Nici macar Guvernul nu stie cum sa le calculeze
Guvernul inca nu a ajuns la un consens in ceea ce priveste modul de calcul al salariilor bugetarilor, asa ca a amanat pentru inceputul saptamanii viitoare adoptarea unui act normativ in acest sens. Intre timp, responsabilii cu calculul salariilor din institutiile publice nu stiu cum sa faca acest lucru. Prin urmare, este posibil ca salariile angajatilor de la stat sa intarzie in luna ianuarie.
Desi proiectul de hotarare care stabileste normele la legea unitara de salarizare a fost elaborat de Ministerul Muncii de o saptamana, reprezentantii Guvernului nu au luat o decizie in acest sens in sedinta de ieri. Purtatorul de cuvant al Executivului, Ioana Muntean a anuntat ca luni, la ora 18.00, ministrii se vor reuni in sedinta speciala pentru a adopta actul normative.
Legea unitara de salarizare in domeniul bugetar a intrat in vigoare la 1 ianuarie, dar nu poate fi aplicata pentru ca nu are norme. Proiectul de hotarare care stabileste modalitatea de calcul prevede ca niciun venit nu va scadea in acest an. In cazul in care unele sporuri sau indemnizatii au fost eliminate prin lege, se vor acorda indemnizatii de compensare care sa mentina veniturile la acelasi nivel ca in 2009.