Isarescu: Revenirea inflatiei ar putea insemna o inasprire a politicii monetare in Romania mai devreme decat se estima
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, vede o inasprire a politicii monetare mai devreme decat s-a preconizat anterior, in conditiile in care inflatia a revenit dupa prima scadere a preturilor de consum de la caderea comunismului, transmite Bloomberg.
Majorarea cererii interne a stimulat ritmul de crestere al economiei Romaniei, unul dintre cele mai rapide din Uniunea Europeana, si ar putea compensa complet efectele deflationiste ale celor mai recente reduceri de taxe adoptate de Guvern, a afirmat Mugur Isarescu, intr-un interviu pentru Bloomberg.
Primul raspuns al BNR la revenirea preturilor de consum va viza ingustarea coridorului de dobanda folosit pentru gestionarea lichiditatilor, si acest lucru s-ar putea intampla anul acesta, a explicat seful BNR.
"Intentionam sa reactionam mai rapid, dar nu prin modificarea dobanzii de politica monetara. Dupa modificarea coridorului de dobanda, poate va urma dobanda de politica monetara", a explicat guvernatorul.
In prezent, BNR se confrunta pe de o parte cu efectul a ceea ce el numeste declinul temporar al preturilor, determinat de reducerea TVA, care ar putea face dificila atingerea obiectivelor institutiei anul viitor, iar pe de alta parte cu provocarile legate de alegerile generale programate anul acesta si amenintarile privind supraincalzirea economiei din cauza politicii fiscale a Guvernului.
Leul a depasit evolutia altor monede din state in curs de dezvoltare, afectate de incetinirea economiei chineze si recesiunile din Rusia si Brazilia. S-a apreciat cu 1,1% fata de euro in 2016, a treia cea mai buna performanta din indicele Bloomberg care analizeaza evolutia a 24 de monede din economiile emergente, dar vin spatele forintului maghiar.
Moneda Romaniei se tranzactioneaza "mai mult sau mai putin" la valoarea corecta, sustine Isarescu. Ca parte a eforturilor de a adera la zona euro pana in 2019, BNR s-a angajat sa relaxeze cerintele privind rezervele bancilor la nivelul din UE, insa urmatoarea runda a reducerilor ar putea fi amanata pana in 2017 din cauza politicii fiscale mai relaxate inaintea alegerilor.
"Nu as putea spune de exemplu ca este obligatoriu sa avem o noua fereastra de oportunitate anul acesta", pentru a reduce rezervele, a declarat guvernatorul BNR.
Cresterea economiei Romaniei a accelerat in T4 din 2015 la 3,7%, de la 3,6% in precedentele trei luni.
BNR a modificat recent la 1,4% prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, in crestere cu 0,3 puncte procentuale fata de previziunea anterioara, de 1,1%.
Pentru 2017, Banca Nationala a prognozat o inflatie de 3,4%, la finele anului.
Indicele preturilor de consum a fost de -2,1% in luna ianuarie 2016 comparativ cu ianuarie 2015 si inflatia va incepe sa creasca dupa a doua jumatate a anului, estimeaza BNR.
Cresterea inflatiei si majorarea consumului au provocat temeri privind supraincalzirea economiei. Desi acest scenariu nu se va materializa probabil anul acesta, este o posibilitate in 2017, a declarat Isarescu. PIB-ul ar putea creste in 2016 cu peste 4%, conform guvernatorului, care nu a facut estimari dincolo de acest an.
Cheltuielile guvernamentale, care au depasit 2% din PIB in decembrie, au creat "o provocare reala" pentru autoritati, a precizat seful BNR.
In prezent, Banca Centrala este in favoarea altor instrumente decat operatiunile reverse-repo pentru a absoarbe lichiditatile in exces aparute in timpul ultimelor doua luni, a explicat guvernatorul BNR.
O alta problema care ar putea afecta stabilitatea bancilor este proiectul legii privind darea in plata. Isarescu si-a exprimat speranta ca acest proiect va fi amendat pentru a beneficia de el doar cei care se confrunta cu dificultati la achitarea imprumuturilor ipotecare, iar impactul asupra creditarii va fi limitat.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS