Bancile nu vor mai cere avizul BNR pentru normele de creditare; toate IFN-urile vor avea astfel de reguli
Bancile aplica din aceasta luna norme de creditare fara validarea acestora de catre Banca Nationala, care va aviza in continuare normele privind clasificarea creditelor si cele referitoare la evaluarea performantei clientilor.
In schimb, sunt obligate sa elaboreze norme proprii de creditare, in conformitate cu regulamentul BNR privind creditarea populatiei ai a firmelor, si institutiile financiare nebancare inscrise in Registrul General tinut de banca centrala, transmite Mediafax.
Pana in prezent, doar IFN-urile din Registru Special aplicau aceasta regula.
Regulamentul privind creditarea, intrat in vigoare in 18 decembrie, prevede o noua exceptie pentru creditele de consum, care au fost puternic restrictionate in toamna lui 2011. Astfel, bancile pot sa acorde credite de consum fara restrictii pentru operatiunile realizate exclusiv in scopul restructurarii la acelasi imprumutator, din considerente de dificultati financiare ale debitorului, doar pentru imprumuturile in sold la momentul restructurarii.
Banca Nationala a raspuns astfel partial plangerilor venite din partea clientilor, dar si a unora dintre bancheri, care au aratat ca dupa intrarea in vigoare a regulamentului de creditare din 2011 clientii cu credite de consum au ramas practic captivi, intrucat cerinte mai stricte nu permiteau restructurarea sau refinantarea unor astfel de imprumuturi.
Incepand din octombrie 2011, BNR a reglementat strict creditul de consum, care a fost in primul rand limitat la o perioada de cel mult cinci ani. Pentru creditele de consum in valuta sau indexate la cursul unei valute, solicitantul trebuie sa dispuna de garantii reale si/sau personale de minim 133% din valoarea imprumutului. De asemenea, nivelul veniturilor eligibile ale clientilor pentru analizarea capacitatii de rambursare nu poate depasi cu peste 20% nivelul veniturilor din anul precedent. Pentru calcularea nivelurilor maxime admise privind gradul total de indatorare in cazul creditelor de consum, creditorii utilizeaza anumite valori pentru socul pe cursul de schimb (de 35,5% pentru euro, 52,6% pentru franci elvetieni si 40,9% pentru dolari), pe rata dobanzii (de 0,6 puncte procentuale pentru toate monedele) si pe venit (de 6% pentru venituri din salarii, iar pentru celelalte categorii de venituri creditorii vor utiliza valori proprii), valori preluate si in regulamentul din decembrie.
Tot din aceasta luna, firmele acceseaza credite in valuta doar dupa ce bancile calculeaza capacitatea de rambursare in conditii de depreciere severa a monedei nationale, similare celor aplicate la creditele de consum, respectiv de 35,5% in raport cu euro, 41% fata de dolar si 52,6% fata de francul elvetian.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS