Banca Mondială a îmbunătățit estimările de creștere a economiei României în 2018 și 2019. Economia globală ajunge la nivelul dinaintea crizei
Crestere economica
Economia României va înregistra un avans de 4,5% în 2018 şi de 4,1% în 2019, faţă de o expansiune de 3,7% şi, respectiv, 3,5%, previzionată în iunie, se arată în raportul "Global Economic Prospects", publicat, marţi, de Banca Mondială și citat de Agerpres.
De asemenea, instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2017 o creştere a PIB-ului de 6,4%, faţă de 4,4%, previzionată în iunie.
Expansiunea ar urma să se atenueze în 2020, când economia României va înregistra un avans de 3,5%, se arată în raportul publicat de Banca Mondială.
Instituţia financiară internaţională consideră că noi privatizări în Europa Centrală (unde sunt incluse România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria) reprezintă o oportunitate pentru sporirea productivităţii, în special dacă acestea sunt însoţite de îmbunătăţirea managementului şi a guvernanţei corporatiste, de extinderea accesului la pieţele internaţionale şi de buna funcţionare a cadrului legal şi instituţional.
Pe lângă privatizări, există oportunităţi importante pentru întărirea guvernanţei şi, prin urmare, a productivităţii întreprinderilor de stat, ilustrate de eforturile făcute de România şi Macedonia, se arată în raportul publicat de Banca Mondială.
În România, mai multe întreprinderi de stat au fost depolitizate, iar Consiliile lor de Administraţie au fost profesionalizate, în perioada 2013 - 2016. De asemenea, România a adoptat în 2016 Legea guvernanţei întreprinderilor de stat, care îmbunătăţeşte criteriile pentru selectarea şi evaluarea şefilor întreprinderilor de stat şi introduce monitorizarea performanţei pentru alţi directori.
Totuşi, implementarea legii este rămasă în urmă şi rezistenţa la schimbări este semnificativă, avertizează Banca Mondială.
Încetinirea graduală a expansiunii economiei UE va afecta avansul exporturilor în regiune, în special în Europa Centrală, unde PIB-ul ar urma să încetinească, de la 4,7%, previzionat pentru 2017, la 3,2% în 2020, pe fondul atenuării creşterii în Ungaria, Polonia şi România.
Creşterea economiei globale va accelera anul acesta
Creşterea economiei globale va accelera probabil anul acesta, după o evoluţie peste aşteptări în 2017, fiind pentru prima dată de la criza financiară când PIB-ul mondial operează la potenţial deplin.
Conform prognozei instituţiei financiare internaţionale, economia globală va creşte cu 3,1% anul acesta, urmând să încetinească uşor, la 3% în 2019 şi la 2,9% în 2020. În estimarea din iunie, BM previziona un avans de 2,9% în 2018.
Banca Mondială estimează că în 2017 creşterea economiei mondiale a fost de 3%, cel mai rapid ritm din 2011 şi o redresare semnificativă faţă de nivelul scăzut de 2,4% înregistrat în 2016, după criza financiară.
"Redresarea extinsă a economiei mondiale este încurajatoare", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
Economiile avansate ar urma să înregistreze un avans de 2,2%, în timp ce statele în curs de dezvoltare ar urma să urce cu 4,5% anul acesta.
"Creşterea economiilor avansate ar urma să se modereze uşor, la 2,2% în 2018, deoarece băncile centrale renunţă gradual la măsurile de relaxare a politicii monetare, iar redresarea investiţiilor se stabilizează. Pe pieţele emergente şi cele în curs de dezvoltare, creşterea se va întări cu 4,5% în 2018, în urma redresării preţurilor la materiile prime", se arată în raportul BM.
PIB-ul SUA ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 2,5%, China o creştere de 6,4%, Japonia o expansiune de 1,3%, iar zona euro de 2,1%.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS