Bădin, Deloitte: Bugetul este din ce în ce mai mult sub presiune, iar economia nu dă semne să crească la nivelurile prognozate. Sunt posibile modificări pe zona de fiscalitate
Aafaceri, business, fiscalitate
Bugetul de stat începe să fie din ce în ce mai mult sub presiune şi chiar dacă am avut o relativă stabilitate fiscală este posibil ca în următoarele luni ani să vedem modificări pe zona de fiscalitate, a declarat joi Dan Bădin, partener coordonator Servicii Fiscale şi Juridice la Deloitte România, citat de Agerpres.
"Toată lumea ştie că fiscalitatea este principala sursă de venituri la bugetul de stat şi în acest context fiscalitatea depinde de foarte mulţi factori, depinde de economie în ansamblu, de cât de sănătoasă este economia, de creştere economică, de ritmul investiţiilor şi aşa mai departe, dar reprezintă şi prima linie de apărare uneori a guvernanţilor în politicile bugetare. Şi aici discuţiile pot fi foarte ample. Nu dorim să intrăm foarte mult în detalii pentru că nu este zona noastră de specializare, dar este evident faptul că bugetul nostru începe să fie din ce în ce mai mult sub presiune şi chiar dacă am avut o aşa numită relativă stabilitate fiscală în ultimele luni este posibil ca în următoarele luni, în următorii ani, să vedem modificări pe zona de fiscalitate", a spus Dan Bădin.
Potrivit acestuia, economia nu dă semne că ar reuşi să crească la nivelurile prognozate, cele care au fost bugetate, iar în cazul în care nu vom atinge un astfel de nivel al creşterii economice pe baza căruia au fost calculate veniturile bugetare, cheltuielile fiind destul de fixe, atunci va exista o presiune suplimentară.
Reprezentantul Deloitte România nu vede, însă, majorări ale unor de taxe sau impozite semnificative, precum TVA sau impozit pe venit.
Dan Bădin susţine că după o perioadă marcată de modificări în pripă ale Codului fiscal, dezbaterea începută în ultimele luni cu mediul de afaceri dă un semnal pozitiv privind disponibilitatea de a dialoga şi de adopta un cadru mai stabil şi mai predictibil. Modificările propuse de mediul de afaceri vizează în principal clarificări şi remedierea unor prevederi cu impact negativ pentru contribuabili.
Potrivit acesteia, adoptarea propunerilor de către autorităţi depinde şi de contextul economic. Multe iniţiative legislative şi acte normative au impact indirect în fiscalitate atâta timp cât conduc la majorări de cheltuieli bugetare care nu sunt însoţite de o mai bună administrare fiscală, afirmă Bădin. În acelaşi timp, climatul investiţional depinde şi de alte politici, cum ar fi cele privind infrastructura, administraţia, educaţia, piaţa forţei de muncă etc. Se observă însă o deteriorare a încrederii a investitorilor în perspectivele de creştere ale României, iar o majorare sub aşteptări a PIB se va reflecta asupra bugetului şi, ulterior, a fiscalităţii.
În opinia acestuia, tendinţa din ultimii ani a fost de majorare accelerată a cheltuielilor bugetare rigide - salarii, pensii etc -, de micşorare până la un minim istoric a cheltuielilor cu investiţiile şi de ţintire a unui deficit la limita maximă admisă de 3% din PIB. Astfel, avem o situaţie fragilă la şocuri a finanţelor publice, dar şi o scădere a calităţii infrastructurii publice.
"Este evident că, date fiind aceste coordonate, ne punem problema direcţiei spre care ne îndreptăm, ce tip de fiscalitate se urmăreşte şi, implicit, cât de stabilă poate fi taxarea pe termen mediu. Totodată, reiterez că o decizie de investiţii depinde atât de fiscalitate, cât şi de alţi factori - infrastructură, forţă de muncă sau birocraţie", susţine Bădin.
Reprezentantul Deloitte România a mai spus că în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE, România trebuie să analizeze şi agenda fiscală europeană, de exemplu baza comună de impozitare a profiturilor sau taxarea economiei digitale. Până acum autorităţile române nu şi-au exprimat opinia pe aceste teme şi nici nu ştim dacă au alte iniţiative, impresia fiind că merg în direcţia acceptării propunerilor europene, a precizat reprezentantul Deloitte România.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS