Mugur Isarescu: “Bancile nu vor avea incotro si vor trebui sa reduca dobanzile la credite.” BNR taie iar dobanda-cheie
UPDATE Bancile vor fi nevoite sa reduca dobanzile la creditele in lei dupa ce BNR a scazut rata cheie cu un punct in perioada iulie-septembrie, la 4,25%, ultima taiere a dobanzii fiind de doar 0,25 puncte procentuale, astfel incat bancile sa nu scada bonificatiile la depozite, afirma Mugur Isarescu.
"Dupa parerea mea, asa mai neaos, este ca n-au incotro. Ce-o sa faca cu atatia bani? Vin la facilitatea de depozit a Bancii Nationale, aceasta a ajuns lar la 1,25%, se va reduce si mai mult in perioada urmatoare. Chiar din punctul lor de vedere, ceea ce am sugerat de fiecare data si sugerez si acum, interesul bancilor comerciale este sa ieftineasca semnificativ costul creditarii in lei", a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-un briefing de presa dupa sedinta CA pe probleme de politica monetara, informeaza Mediafax.
El a afirmat ca ieftinirea creditelor in lei este insuficienta si ca maniera in care politica monetara se rasfrange asupra politicii de imprumut a bancilor s-a reflectat cu intarziere si moderat, comparativ cu transmisia mult mai rapida catre piata interbancara si catre dobanzile la titlurile de stat.
Astfel, bancile au un "camp mare" in continuare pentru a ieftini creditul in moneda nationala.
"Consider ca reducerea nivelului dobanzilor la creditele in moneda nationala este categoric insuficienta si nu reflecta nici politica monetara, nici conditiile de piata. Politica monetara, acolo de unde bancile isi alimenteaza cu lichiditate nevoile, dobanzile sunt de cinci-sase ori mai mici decat dobanzile la credite, nu vad nicio justificare din punct de vedere economic, au justificarile lor legate de incredere, de calitatea clientilor, de riscurile pe care le percep, de faptul ca si discutia cu clauzele abuzive determina o stare de incertitudine, de neincredere, dar n-au motive economice si financiare pentru a nu reduce dobanzile la credite", a explicat Isarescu.
Guvernatorul BNR a precizat ca transmisia moderata si cu intarziere a politicii monetare in piata nu va impiedica banca centrala sa continue relaxarea dobanzii de politica monetara.
"Nu va fi o piedica, dar ca vom fi atenti cand dozam masurile sa transmitem semnalele necesare si sa nu stimulam bancile sa reduca dobanzile la depozite, acolo cred ca au un camp extrem de limitat. Eu cred ca multe au si depasit masura. Este si motivul principal pentru care am redus dobanda cheie doar cu 0,25 puncte procentuale", a mai spus seful BNR.
Consiliul de Administratie al BNR a decis, luni, sa reduca dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, in linie cu asteptarile analistilor, si a pastrat nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), la 15% pentru pasivele in lei si 20% pentru cele in euro.
De la 1 octombrie, rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) va cobori la 7,25% pe an de la 7,5%, iar rata dobanzii pentru facilitatea de depozit va fi de 1,25% pe an.
La precedenta sedinta de politica monetara, din 5 august, CA al BNR a decis sa reduca rata dobanzii de politica monetara de la 5% pe an la 4,5% pe an. La inceputul lunii iulie, BNR a scazut dobanda cheie de la 5,25% la 5%.
In scrisoarea de intentie, banca centrala explica scaderea cu 75 de puncte de baza a ratei de politica monetara din iulie si august, de la 5,25% la 4,5%, prin faptul ca anticipa continuarea tendintei de scadere a inflatiei principale.
Potrivit scrisorii de intentie convenite cu FMI, BNR anticipeaza o mentinere a rezervelor minime obligatorii in lunile urmatoare.
Mai multe despre:
#BNR#dobanda de politica monetara
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS