Un consortiu sustinut de Biserica Anglicana are cele mai mari sanse sa preia cele 300 de sucursale ale RBS
Royal Bank of Scotland. Sursa foto: Mediafax
Un consortiu sustinut de Biserica Anglicana si un fond la care este implicat si Evan Davies, fost sef al Standard Chartered si fost ministru al Comertului, este principalul candidat la preluarea a 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS), pentru care au mai depus oferte alte doua consortii.
RBS, cu sediul in Edinburgh, trebuie sa vanda sucursalele in conformitate cu termenii impusi de UE atunci cand a fost salvata de stat in 2008-2009, cu 45 de miliarde de lire sterline.
Board-ul bancii nu a luat inca o decizie de sustinere a acestui consortiu condus de Corsair Capital, la care Davies este vicepresedinte, dar analistii se astepta la acest lucru, saptamana viitoare, relateaza The Guardian. Din acest consortiu mai fac parte un alt fond de investitii, Centerbridge, Standard Life Investments si Church Commissioners, un fond de 5,5 miliarde de lire sterline care sustine Biserica Anglicana.
Alte doua oferte mai sunt luate in considerare, una din partea fostului director financiar al Tesco, Andrew Higginson, si o alta avansata de fostul bancher al HSBC Alan Hughes, sustinuta de fondurile AnaCap si Blackstone.
Intentia initiala a fost vanzarea sucursalelor, care desfasoara operatiuni cu clienti corporatisti mici, catre divizia britanica a bancii spaniole Santander, pentru 1,6 miliarde de lire sterline, dar tranzactia a esuat in octombrie anul trecut.
Pe acelasi subiect: